Intervenție a salvamontiștilor din Bușteni, pentru recuperarea a 35 de copii de pe Valea Jepilor

Publicat: 20 08. 2019, 22:33

Salvamontiștii au împărțit grupul de 35 de copii în doua părți, primul urmând să ajungă în scurt timp în Bușteni.

Cu al doilea grup de estimează o deplasare mult mai lunga, probabil de încă trei ore, potrivit salvamontiștilor, care au adăugat faptul că unui dintre copii este coborât pe targă.

„Starea de epuizare a unui copil este foarte avansată și va fi coborât cu targa. Salvamontiștii s-au mobilizat și și-au dimensionat corespunzător resursele astfel încât să asigure ambele grupuri și să ofere siguranța necesară copiilor pe perioada coborârii”, au transmis salvamontiștii.

Salvamontiștii au adăugat că atunci când au ajuns la copii, aceștia nu aveau echipament corespunzător.

Grupul de 35 de copii cerut ajutorul salvamontiștilor, după ce s-au simțit epuizați în zona Valea Jepilor și nu mai puteau înainta.