Intervenție a salvamontiștilor în cazul unei turiste care s-a accidentat în Munții Făgăraș

Publicat: 01 01. 2015, 23:08

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, Bianca Sabău, a declarat corespondentului MEDIAFAX că femeia este cetățean român stabilit în Olanda, iar joi seară ea se afla în apropierea cabanei Negoiu când a alunecat pe zăpadă și și-a fracturat o gleznă.

Conform sursei citate, echipajul Salvamont din Munții Făgăraș i-a acordat primul ajutor medical în cabană și urmează să o coboare până la drumul forestier, de unde va fi preluată de către mașina Salvamont pentru a fi transportată la Spitalul Județean Sibiu.