Învățător din Brăila dat în urmărire națională, după ce a dispărut de la școală în urmă cu două zile

Publicat: 14 11. 2013, 18:39
Actualizat: 28 09. 2018, 05:05

Un învățător din Brăila a fost dat în urmărire națională după ce, în urmă cu două zile, a plecat de la școală, iar de atunci familia nu a mai avut nicio veste de la el, fiind pentru prima oară când cadrul didactic, care nu este cunoscut că ar suferi de boli cronice, dispare în acest mod.

Potrivit unui comunicat remis, joi, de IPJ Brăila, dispariția învățătorului a fost semnalată miercuri, la sediul instituției, de către fiica sa, în vârstă de 27 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Femeia le-a spus polițiștilor că tatăl său a dispărut în ziua de 12 noiembrie, în jurul orei 13.00, la terminarea cursurilor, acesta predând la o școală generală din Brăila.

Din cercetările desfășurate ulterior de către polițiști a reieșit că, în aceeași zi, după terminarea cursurilor, bărbatul a plecat din unitatea de învățământ unde profesează într-o direcție necunoscută.

Oamenii legii au mai stabilit că învățătorul locuiește împreună cu fiul său, care, în ziua dispariției tatălui, când a revenit la domiciliu, a găsit pe masa din sufragerie cartea de identitate a acestuia, un card bancar și un bilet lăsat de acesta, în care era notat codul PIN al cardului.

Profesorul Niță Negoiță are 55 de ani, nu a mai fost plecat de acasă fără știrea familiei, nu suferă de boli cronice și are asupra lui telefonul mobil, care este închis, precum și o mapă neagră. Bărbatul are 1,70 metri înălțime, părul grizonat, este tuns scurt, are ochii căprui, iar ca semn particular are cataractă la ochiul drept.

La data dispariției, purta o geacă neagră tip sacou, pulover de culoare bleumarin, la baza gâtului, cămașă de culoare deschisă, pantaloni din stofă maro și pantofi din piele neagră, fără șireturi.

Polițiștii brăileni fac apel la cei care pot da mai multe informații despre învățătorul dispărut să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție ori să apeleze numărul pentru urgențe 112.