Ioan Lascăr, unul dintre medicii care l-au operat pe Adrian Năstase: „Pacientul nostru a fost norocos”

Publicat: 21 06. 2012, 13:54
Actualizat: 21 06. 2012, 22:40

Medicii care l-au operat pe fostul premier ADRIAN NĂSTASE au declarat că operația chirugicală a decurs bine, pacientul fiind în stare bună. De asemenea, doctorii au spus că deși Adrian Năstase nu a avut leziuni vitale, va trebui ținut sub supravegherea medicilor pentru aproximativ 14 zile, pentru ca starea lui de sănătate să fie ținută sub control.

„Ceea ce ne-am propus am reușit să realizăm. Operația s-a terminat, am aplicat protocolul pe care îl utilizăm în cazul traumatismelor prin împușcare. Din fericire, nu au fost leziuni vitale, nu au fost afecatate formațiuni anatomice de importanță vitală. Pot spune că pacientul nostru a fost norocos. Sperăm să rămână doar cu cicatrici”, a declarat șeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, unul dintre medicii care au participat la operație.