Ioana Constantin: „Nu e în firea bucureștenilor să voteze comuniști!”

Publicat: 17 08. 2020, 21:51
Actualizat: 06 04. 2021, 16:55
Ioana Constantin: „Voturile se câștigă, democrația înseamnă competiție” / Sursă Foto: Ioana Constantin, Facebook

Ioana Constantin, candidatul PMP pentru Primăria Sectorului 1, spune că „nu e în firea bucureștenilor să voteze comuniști”, referindu-se la faptul că Petre Roman a fost inclus pe lista de consilieri pentru CGMB.

Candidatul PMP critică lista de consilieri pentru CGMB

Potrivit unui mesaj postat de Ioana Constantin pe pagina sa de Facebook, Petre Roman este asociat cu „imaginea cumplită a mineriadelor.”

„Nu e în firea bucureștenilor să voteze comuniști! Petre Roman și imaginea cumplită a mineriadelor… Petre Roman este pe lista PSD pentru Consiliul General. Ce dispreț total pentru bucureșteni și pentru români. Practic, punte peste timp, Mineriadele și 10 august se întâlnesc pe listele PSD în 2020. Petre Roman, Aurelian Bădulescu, PSD”, a scris Ioana Constantin, candidatul PMP pentru Primăria Sectorului 1, pe pagina sa de Facebook.

Candidatul PMP mai spune că „libertatea și demnitatea au fost călcate sub bocancii minerilor, apoi sub rafale de gaze lacrimogene”, criticând-o pe Gabriela Firea pentru politicienii cu care vine în fața bucureștenilor.

„Libertatea și demnitatea au fost călcate sub bocancii minerilor, apoi sub rafale de gaze lacrimogene, iar azi Gabriela Firea și PSD vin în fața bucureștenilor cu amintirile cele mai rușinoase ale trecutului nostru”, a mai spus secretarul general adjunct al PMP.

Ioana Constantin și-a depus săptămâna trecută candidatura la Primăria Sectorului 1

Ioana Constantin, candidatul PMP la Primăria Sectorului 1, și-a depus săptămâna trecută candidatura pentru alegerile locale care vor avea loc în luna septembrie. „Câștigăm împreună! Am depus astăzi candidatura pentru Primăria Sectorului 1”, a scris aceasta într-un mesaj distribuit pe Facebook.

În textul distribuit săptămâna trecută pe Facebook, candidatul PMP i-a mulțumit lui Cătălin Avramescu pentru că a acceptat să îi conducă campania electorală.