Iorgulescu îi oferă o bursă zidarului român cu voce de tenor

Publicat: 15 02. 2012, 11:54
Actualizat: 04 03. 2012, 04:13
Ministrul Culturii și Cultelor, Adrian Iorgulescu, intenționează să-i ofere lui Costel Busuioc - românul din Spania, care și-a descoperit talente de tenor - o bursă pentru studii de canto și teoria muzicii la Universitatea Națională de Muzică din București.

Ministrul Culturii și Cultelor, Adrian Iorgulescu, intenționează să-i ofere lui Costel Busuioc – românul din Spania, care și-a descoperit talente de tenor – o bursă pentru studii de canto și teoria muzicii la Universitatea Națională de Muzică din București.

Costel Busuioc, un român care lucrează de doi ani în Spania, ca zidar, dar care și-a descoperit talentele de tenor, se află în fruntea clasamentului emisiunii-concurs de muzică "Los Hijos de Babel", difuzată de postul de televiziune public spaniol, RTVE. Văzând că românul are talent, ministrul Culturii Adrian Iorgulescu vrea să-l ajute să se perfecționeze în domeniu. El a precizat că nu s-a stabilit valoarea bursei, însă va fi suficientă cât să-i rămână și "un ban de buzunar". "Nu este o problemă să se găsească bani. O să găsim resurse în acest sens", a mai spus Adrian Iorgulescu.

Costel Busuioc, de profesie zidar, se află în Spania de doi ani, însă soția și cei patru copii ai săi au rămas în România. Potrivit prezentării postate pe site-ul emisiunii, el a plecat din țară pentru a câștiga bani să-și întrețină familia. Muzica a studiat-o doar în școală, însă a primit o ofertă de la Opera de Stat din Viena pentru a lua lecții de canto, pe care a trebuit să o refuze din pricina dificultăților materiale.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro