IURIE DARIE A MURIT. 83 de ani de roluri remarcabile și suferințe cumplite

Publicat: 12 11. 2012, 15:19
Actualizat: 30 07. 2014, 00:14

IURIE DARIE A MURIT vineri noaptea. Vestea că actorul a decedat a fost confirmată pentru gândul de partenera de viață a acestuia Anca Pandrea. Actorul IURIE DARIE a MURIT la vârsta de 83 de ani.

Starea de sănătate a lui IURIE DARIE a fost una precară înainte de a MURI. De aproximativ 6 luni de zile actorul a fost internat la spital în repetate rânduri.

A MURIT IURIE DARIE. Vestea a fost confirmată de partenera de viață

În data de 19 iunie IURIE DARIE a fost internat la Spitalul Bagdasar din Capitală, unde a fost intubat, iar prognosticul medicilor era unul rezervat.

În cursul aceluiași an actorul IURIE DARIE a fost internat din 10 mai până în 31 mai la Spitalul de Urgență „Bagdasar-Arseni” din Capitală. În 21 mai, Iurie Darie a fost operat pentru montarea unui sistem de drenaj care să ajute la eliberarea lichidului în plus ce se acumula în zona creierului.

Iurie Darie a primit premiul Gopo pentru întreaga carieră

Iurie Darie are o carieră remarcabilă, ce cuprinde roluri în peste 40 de producții cinematografice. După ce a debutat în cinematografie, în 1953, în „Nepoții gornistului” – în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe Marga Barbu și pe Liviu Ciulei -, Iurie Darie a jucat în filme precum „S-a furat o bombă” (1961), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1971), „Frații Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morții” (1999).

A MURIT IURIE DARIE. Editorial Marian Sultănoiu: Desene pe asfalt de „Iurie D.”

De-a lungul carierei, Iurie Darie a colaborat cu unii dintre cei mai importanți regizori români ai secolului trecut: Ion Popescu Gopo, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis. De asemenea, în teatru, actorul a cucerit audiența prin roluri memorabile în piese precum „Troilus și Cressida”, „Umbra” și „Pălăria”.

A MURIT IURIE DARIE. Cele mai importante roluri. VIDEO

Iurie Darie s-a remarcat și în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul își etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini.

În 2009, Iurie Darie a primit premiul de excelență pentru întreaga carieră la Festivalul Comediei Românești – festCO.

Totodată, în martie anul acesta, Iurie Darie a primit premiul Gopo pentru întreaga carieră, iar în 1 iunie a primit o stea pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame din Capitală. Partenera de viață a actorului Iurie Darie, actrița Anca Pandrea, a fost prezentă la eveniment în numele actorului, care este bolnav. La evenimentul Anca Pandrea a sărutat steaua actorului imediat ce a dezvelit-o, pe Aleea Cerebrităților.