Jandarm ucis și două persoane în stare gravă la spital după ce au fost înjunghiați de un individ cu un cuțit. Agresorul a încercat să se sinucidă

Publicat: 26 03. 2023, 13:09

Un jandarm a fost înjunghiat în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar alte trei persoane au ajuns la spital, în urma unei agresiuni produse într-o locuință din Râșnov. Suspectul a fost găsit mai târziu într-o baltă de sânge, lângă blocul în care locuia.

Potrivit IPJ Brașov, la data de 26.03.2023, în jurul orei 00.20, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că în localitatea Râșnov, în incinta unui imobil, a avut loc o agresiune în care un bărbat, de 39 de ani, ar fi lovit cu un cuțit 3 persoane.

Cei patru bărbați au băut împreună în curtea unei case și s-au luat la ceartă, apoi, la un moment dat, unul dintre ei a scos un cuțit și i-a atacat pe ceilalți trei. După ce i-a înjunghiat a fugit, iar în apropierea blocului în care locuia și-a tăiat venele de la ambele mâini. A fost găsit într-o baltă de sânge şi transportat de urgenţă la spital.

”În urma leziunilor suferite, una dintre victime (bărbat în vârstă de 39 de ani, jandarm din Braşov), a decedat. Agresorul, în stare de inconștiență și celelalte două victime (dintre care una pompier) au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Din verificările efectuate, a rezultat că agresorul s-a deplasat la imobilul în care se aflau cei trei bărbați pentru a discuta cu unul dintre aceștia în legătură cu restituirea unei sume de bani, pe care primul i-o împrumutase”, mai transmite IPJ Brașov.

Potrivit unor surse, totul ar fi pornit de la o datorie de aproximativ 5.000 de euro, scrie antena3.ro.