Jandarm vasluian, condamnat după ce ar fi adus în țară cocaină de 50.000 de euro din Costa Rica

Publicat: 06 12. 2019, 13:49

Magistrații Tribunalului Iași l-au condamnat pe „X”, fost subofițer la Jandarmeria Vaslui, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la introducerea în țară de droguri de mare risc, fiind acuzat că, împreună cu un prieten, a adus în țară 500 de grame de cocaină din Costa Rica, transmite corespondentul Mediafax. 

De asemenea, jandarmul a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc, urmând ca el să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de cinci ani de închisoare.

Sentința instanței nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

În decembrie 2013, „X” a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru complicitate la trafic de droguri de mare risc și complicitate la introducerea în țară, fără drept, a drogurilor de mare risc.

În același dosar a fost trimis în judecată și un prieten de-al jandarmului, sub acuzațiile de trafic de droguri de mare risc și introducerea în țară, fără drept, a drogurilor de mare risc.

Cei doi bărbați au fost arestați preventiv, în 4 octombrie 2013, după ce au fost prinși în flagrant în fața unei biserici din municipiul Iași, în timp ce încercau să vândă unui ofițer sub acoperire 500 de grame de cocaină, care ar fi valorat, pe piața neagră, 50.000 de euro.

„Inculpații sunt suspectați că au organizat procurarea cantității de 500 grame cocaină din Costa Rica și transportul drogurilor de mare risc către România. Drogurile de mare risc erau destinate comercializării către consumatorii din municipiul București și Italia”, susțineau procurorii DIICOT.

După ce a fost arestat preventiv, „X” a fost suspendat din activitate de către conducerea Jandarmeriei Vaslui.

„Subofițerul a fost suspendat din activitate pe termen nelimitat, până la pronunțarea definitivă a instanței. Pe toată această perioadă, angajatul nu va beneficia de niciun drept salarial sau de oricare altă natură”, declara purtătorul de cuvânt al IJJ Vaslui, Lucian Modoranu.

Potrivit acestuia, subofițerul „X” a obținut în cei șapte ani de activitate ca jandarm doar calificative de „foarte bine”, făcând parte din echipa operativă a instituției.