Jandarmi în stare gravă după ce au fost bătuți crunt de cinci tineri din Vaslui. Agresorii au fost arestați preventiv

Publicat: 15 08. 2022, 18:12
Actualizat: 15 08. 2022, 18:12

 Cinci tineri din localitatea Untești, județul Vaslui au fost arestați preventiv pentru 30 de zile după ce în urmă cu trei zile au snopit în bătaie doi jandarmi. Cei doi jandarmi sunt internați în spital, iar unul dintre ei a ajuns la Clinica Buco Maxilo Facială din Iași, unde a fost operat, având mandibula ruptă.

Cei cinci bătăuși din Unțești, Feraru Gheorghe Florin (18 ani), Feraru Nicolae Elvis (17 ani), Negruț Robert Florin (20 ani), Filip Marian (20 de ani) și Iosif Robert (28 de ani), au fost duși în seara de 12 august în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, astfel că toți cei tineri din Unțești au ajuns după gratii, unde timp de 30 de zile vor medita, la răcoare, la faptele lor.

Instanța le-a repins solicitarea făcută prin avocații inculpaților, de a primi sentințe mai “blânde”, cum ar fi controlul judiciar. Patru dintre inculpați au avut o avocată din oficiu, pentru a fi apărați și doar unul dintre ei, Feraru Gheorghe Florin, de 18 ani, a avut avocat ales, din Baroul Vaslui.

Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată termen de 48 de ore de la comunicare.

Filmul evenimentelor

Doi jandarmi din Bârlad au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost bătuți de cinci tineeri băuți și recalcitranți din comuna Bogdănești, satul Unțești.

Cei doi erau în timpul liber și fuseseră la discotecă, la Clubul „Obsession”, zis și „La Italianul. După ce s-au distrat până dimineața, cei doi  au ieșit și tocmai urma să se despartă, când au fost agățați de cinci scandalagii, beți și cu chef de glume.

Unul dintre aceștia i-a cerut jandarmilor, pe un ton golănesc niște bani “ca să bea și gura lor ceva”. Jandarmii nu au reacționat, dar le-au atras atenția scandalagiilor să se comporte civilizat și să nu mai  tulburare liniștea publică.

Atât le-a trebuit celor cinci zmei din Unțești că au tăbărât pe cei doi cu pumnii și picioarele. Fiind depășiți numeric, jandarmii (unul dintre ei student  al Academiei  Militare) au fost bătuți destul de bine.

Culmea, cel care a lovit cu mai cu sete din grupul scandalagiilor este un minor de 17 ani.

În urma altercației, jadarmul student a ajuns cu maxilarul zdrobit la Clinica Buco Maxilo Facială din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, unde se află internat, iar celălalt jandarm a primit îngrijiri medicale la spitalul din Bârlad.