Joe Biden: „Nu cred că războiul se va termina până când Putin nu va pleca din Ucraina”

Publicat: 11 11. 2022, 19:25
Sursă Foto - CNN

Președintele american Joe Biden a declarat că, după părerea sa, războiul din Ucraina nu se va termina până când trupele ruse nu vor părăsi țara. 

Declarația a fost făcută joi seară, la plecarea de la Casa Albă, după ce jurnaliștii l-au întrebat dacă este încrezător că războiul din Ucraina se va termina.

„Nu cred că conflictul dintre Rusia și Ucraina se va termina până când Ucraina… până când Putin nu va pleca din Ucraina”, a declarat Joe Biden.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat retragerea forțelor ruse din orașul Herson și din alte localități ocupate în regiunea cu același nume situate pe malul drept al râului Nipru.

De asemenea, rușii ar urma să ia poziții defensive pe malul stâng al Niprului.

Armata ucraineană a lansat atacuri asupra invadatorilor

În primele ore ale dimineții, armata ucraineană a lansat atacuri asupra forțelor invadatoare ruse în timp ce cele din urmă încercau să fugă.

Retragerea a avut loc la cinci săptămâni după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat anexarea celor patru regiuni ucrainene, printre care se numără și Hersonul, afirmând că sunt ale Rusiei „pentru totdeauna”.

Cu toate astea, Kremlinul a anunţat că va continua să considere întreaga regiune Herson şi oraşul cu acelaşi nume, din sudul Ucrainei, drept parte a Rusiei, în pofida retragerii armatei ruse din această zonă pe care Moscova a anexat-o ilegal la sfârșitul lunii septembrie, potrivit Digi24.ro.