Johnny Depp și Reese Witherspoon, desemnați cele mai iubite staruri la People’s Choice Awards

Publicat: 15 02. 2012, 11:44
Actualizat: 10 03. 2012, 12:12
Actorii americani Johnny Depp și Reese Witherspoon s-au numărat printre starurile câștigătoare ale People's Choice Awards, premii decernate, marți, în cadrul unei emisiuni de televiziune înregistrate, informează Reuters.

Actorii americani Johnny Depp și Reese Witherspoon s-au numărat printre starurile câștigătoare ale People’s Choice Awards, premii decernate, marți, în cadrul unei emisiuni de televiziune înregistrate, informează Reuters. Organizatorii evenimentului au fost forțați să-și schimbe planurile luna trecută pentru că Sindicatul scenariștilor americani a refuzat să colaboreze la mai multe ceremonii de premii. O victimă de marcă a acestei greve este ceremonia Globurilor de Aur, care va fi redusă la o simplă conferință de presă, organizată duminică.

Depp și Witherspoon au primit titlul de "starul masculin preferat" și, respectiv, "starul feminin preferat". Joaquin Phoenix și Drew Barrymore au avut, de asemenea, un an nemarcat de încasări spectaculoase, ceea ce nu a împiedicat publicul să-i desemneze "cel mai bun actor în rol principal" și, respectiv, "cea mai bună actriță în rol principal". Matt Damon și Keira Knightley, starurile filmelor "Ultimatumul lui Bourne" și, respectiv, "Pirații din Caraibe: La capătul lumii", au fost desemnați "starurile preferate în filme de acțiune". Partea a treia a aventurilor agentului secret Jason Bourne a primit și premiul pentru "filmul de acțiune preferat", în timp ce "Harry Potter și Ordinul Phoenix" a fost desemnată "drama preferată", "Un pic însărcinată" – comedia preferată și "Shrek al Treilea" – cel mai iubit filmul destinat întregii familii. George Clooney și Brad Pitt au primit premiul pentru "cel mai bun cuplu pe marile ecrane".

Actorii serialului "Anatomia lui Grey", Patrick Dempsey și Katherine Heigl, au primit titlul de cele mai iubite staruri de televiziune. La categoria "dramă de televiziune" a câștigat producția "House", în timp ce la categoria "comedie de televiziune" a câștigat serialul "Doi bărbați și jumătate", iar la categoria "producție animată" a câștigat "Familia Simpson". Justin Timberlake și Gwen Stefani au fost votați cei mai iubiți cântăreți, în timp ce Rascal Flatts au primit titlul de "grupul preferat al publicului". "Give it to me" (Timbaland, Nelly Furtado, Justin Timberlake) a primit titlul de cel mai iubit cântec hip hop, în timp ce "Shut Up & Drive" (Rihanna) a fost votat cel mai bun cântec R&B. Veteranii de la The Police au primit premiul People’s Choice pentru cel mai apreciat turneu de reunire. Ellen DeGeneres a fost desemnată cel mai iubit moderator de talk show-uri, dar și cea mai iubită comediană, în timp ce cel mai apreciat reality show este "Dancing With the Stars" (echivalentul american al "Dansez pentru tine"). Robin Williams a primit titlul de cel mai iubit comedian.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro