Justin Timberlake și Jessica Biel au angajat doi bărbați gay ca bone pentru fiul lor

Publicat: 08 05. 2015, 15:42
Actualizat: 12 05. 2015, 11:53

Silas Randall, primul copil al cuplului Justin Timberlake – Jessica Biel, s-a născut pe 11 aprilie. Potrivit unui articol publicat joi în revista OK!, cei doi artiști, aflați la prima lor experiență de părinți, au considerat că au nevoie de ajutor în ceea ce privește îngrijirea fiului lor și au decis să angajeze doi bărbați gay ca bone pentru bebelușul Silas Randall.

Justin Timberlake, în vârstă de 34 de ani, a fost văzut miercuri, în timp ce juca golf pe un teren din Toluka Lake, din California. În aceeași zi, soția lui, în vârstă de 33 de ani, era ocupată cu ultimele pregătiri înainte de deschiderea restaurantului ei pentru copii Au Fudge din Hollywood.

„Jessica a angajat doi bărbați gay ca bone, pe care i-a cunoscut prin intermediul unor prieteni. Le-a făcut programe speciale, iar ei au grijă, pe rând, de fiul ei”, a dezvăluit un apropiat al actriței americane pentru revista OK!.

„Nu dorește să vadă nicio bonă suedeză în apropiere de Justin”, a adăugat aceeași sursă.

Cei doi artiști, care s-au căsătorit în octombrie 2012, au ales să își crească fiul departe de atenția presei de la Hollywood.

Justin Timberlake și Jessica Biel intenționează să se mute în curând în statul Montana, unde dețin o proprietate luxoasă în stațiunea Yellowstone Club, aflată în apropiere de orașul Big Sky. Cei doi artiști preferă acea zonă, își petrec în fiecare an vacanța de iarnă în Montana și chiar s-au logodit într-o stațiune de lux învecinată – Amangani Resort, aflată în orașul Jackson din statul Wyoming.

Deocamdată, familia locuiește în continuare în reședința pe care Justin Timberlake o deține în Hollywood. În plus, restaurantul pentru copii al actriței Jessica Biel urmează să fie inaugurat pe Melrose Avenue din West Hollywood în prima zi din luna iunie.

Jessica Biel și Justin Timberlake s-au logodit în timpul vacanței de Crăciun din 2011 și s-au căsătorit pe 19 octombrie 2012, într-o ceremonie restrânsă, care a avut loc în Borgo Egnazia, din sudul Italiei.

Jessica Biel este o actriță americană care a apărut într-o serie de filme hollywoodiene, după ce s-a făcut cunoscută în serialul de televiziune „Al șaptelea cer”. În ultimii ani, ea a atras atenția publicului mai ales prin relația sa cu cântărețul Justin Timberlake.

Cântărețul, compozitorul și actorul Justin Timberlake a devenit celebru ca membru fondator al formației ‘N Sync și a fost recompensat cu nouă premii Grammy și patru premii Emmy. În 2002, el a lansat primul său album solo, „Justified”, urmat de „FutureSex/ LoveSounds”, în 2006. Cu primele două albume solo, Timberlake a vândut peste 18 milioane de copii în toată lumea, iar alături de ‘N Sync – 50 de milioane de unități. Cel mai recent al cântărețului, „20/20 Experience”, lansat în martie 2013, s-a vândut în peste două milioane de exemplare.

Justin Timberlake s-a concentrat în ultimii ani asupra carierei cinematografice, după rolurile jucate în „Rețeaua de socializare”, un film despre creatorul platformei Facebook, în comedia „Bad Teacher”, în care joacă alături de fosta sa iubită, actrița Cameron Diaz, dar și în comedia romantică „Prietenie cu folos/ Friends With Benefits”, în care joacă alături de Mila Kunis.