Klaus Iohannis: A mai rămas de rezolvat treaba cu Secția specială. O rezolvăm și pe asta / Pesediștii au încercat să se răzbune pe români, fizic, în 10 august. Nu au reușit

Publicat: 09 10. 2019, 20:13

„Cum am putut noi românii să ajungem în această situație extrem de neplăcută și ca să fim sinceri și neașteptată? Cum am putut noi sîă ajungem să fim conduși de acest PSD deraiat, debusolat și să avem un guvern care face atâta rău României? Dragii mei, PSD-ul a condus marea majoritate a anilor din ultimii 30 de ani, dar ce și-au permis în ultimii 3 ani e nemaivăzut și nemaiauzit. PSD în realitate e principala piedică în dezvoltarea României. PSD-ul a ajuns la putere după alegeri, fiindcă lumea nu s-a dus și dacă vrem să fim foarte sinceri, poate și noi puteam să lucrăm mai mult, să fim mai activi, mai convingători și să îi ducem pe români la vot în decembrie 2016″, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri, la Adunarea Regională a organizațiilor PNL București – Ilfov din Capitală.

Șeful statului a adăugat că PSD după ce a ajuns la putere a început acapararea instituțiilor principale ale României, iar PNL și opoziția nu a putut face treabă deoarece „s-a împiedicat de acest PSD”.

„Poate de data aceasta reușim mai mult, fiindcă ne-am săturat toți de acest PSD, penru că au promis marea cu sarea românilor și când au ajuns la putere au umplut cu funcții persoane incompetente. S-au apucat să acapareze marile instituții ale României și au realizat ceva inimaginabil, o involuție a României, într-o perioadă în care am fi putut avea atâtea șanse de dezvoltare. Am fi putut, dacă nu ne-am fi împiedicat de acest PSD, să fim în rând cu națiile mari ale Europei. Europa ne respectă, ne dorește. Vă reamintesc de Summitul care a avut loc în inima României. I-ați văzut cu câtă apropiere și drag au tratat România. Ne așteaptă cu brațele deschise”, a explicat Iohannis.

Președintele României a mai spus că planurile PSD în ceea ce privește justiția nu au putut fi duse până la capăt, deoarece el ca șef al statului a sesizat la CCR mai multe modificări legislative. Klaus Iohannis a declarat că va fi rezolvată și problema legată de Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

„Dar noi cu pesediștii noștri care au condus pe contrasens. PSD a intrat din prima zi de guvernare pe contrasens cu românii. Și ce am făcut eu în acest timp? Eu am făcut tot ce a putut să facă președintele României. Nu mă laud, nu îmi place să folosesc cuvintele mari, dar dacă tot ne-am uitat la video, dar pe cei doi elefanți i-am alungat. Nici amnistie și grațiere nu au reușit, nici Codurile penale nu au reușit să le strice, așa cum și-au imaginat. Și să nu credeți că nu au reușit pentru că le-a venit mintea la cap. M-am suit eu în capul lor. Și legile justiției vă amintiți de câte ori le-am trimis la CCR? A mai rămas treaba cu Secția specială de rezolvat și o rezolvăm și pe asta”, a conchis președintele Iohannis.

Iohannis: Pesediștii au încercat să se răzbune pe români, fizic, în 10 august. Nu au reușit

Klaus Iohannis a declarat că PSD a vrut să se răzbune fizic pe români, anul trecut, pe 10 august, însă nu au reușit deoarece românii au participat la alegerile europarlamentare din 26 mai și nu au votat cu social-democrații.

„Și pesediștii chiar au încercat să se răzbune pe români. Fizic, nu la figurat, la propriu. Vă amintiți într-o zi de august, în 10 august, români pașnici, cu familii, cu copii, s-au dus în Piața Victoriei să își strige nemulțumirea. Și au fost întâmpinați de jandarmi echipați pentru război urban și au tratați cu bâte și cu gaze lacrimogene. Și pesediștii au spus că nu ei, că ei au fost plecați în provincie. Așa au încercat pesediștii să înăbușe nemulțumirile românilor. N-au reușit. Românii le-au arătat-o! În 26 mai, românii nu au mai stat acasă, s-au dus la vot și a câștigat PNL”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri, la la Adunarea Regională a organizațiilor PNL București – Ilfov din Capitală.

Șeful statului a adăugat că își dorește ca PNL să câștige toate alegerile care urmează, cele prezidențiale din acest an și cele locale și parlamentare din 2020.

„Acum, dragii mei, haideți să ne mobilizăm, și pentru prezidențiale, și pentru locale, și pentru parlamentare. Și vă spun ceva. Eu îmi doresc foarte mult ca toate aceste alegeri să le câștigăm împreună! Împreună pentru o Românie Normală! Pentru o Românie Normală, dragii mei, cu instituții care pun în centrul preocupării cetățeanul, nu invers. Pentru o justiție dreaptă, pentru o educație performantă, pentru un sistem de sănătate care pune pacientul în centru. Pentru autostrăzi, pentru spitale noi, pentru școli noi, pentru respectul pentru români, pentru o Românie Normală. Este prea mult ce îmi doresc eu pentru românii mei, pentru țara mea? Este România Normală prea mult? Și vă spun: nu!”, a conchis președintele Iohannis.

Protestul din 10 august 2018, organizat în Piața Victoriei a fost soldat cu zeci de răniți (jandarmi și protestatari), fiind deschise dosare penale, atât pe numele forțelor de ordine, cât și pe cel al unor manifestanți violenți (acuzați de ultraj).