Klaus Iohannis îi va acorda Simonei Halep Ordinul Național „Steaua României”

Publicat: 15 07. 2019, 15:19

„Ca urmare a performanței extraordinare obținute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum și în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga activitate, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincții a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep”, a transmis Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă.

Sursa citată precizează că „prin dăruirea, devotamentul și profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât și în afara sa, Simona Halep a promovat numele țării noastre în întreaga lume. Simona Halep este un model pentru tânăra generație, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaș câștig pentru sportul românesc”.

Președinția mai spune că ceremonia de decorare va avea loc la Palatul Cotroceni, la o dată care va fi comunicată ulterior.

Simona Halep a câștigat turneul de la Wimbledon, al doilea Grand Slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, 6-2, 6-2, pe Serena Williams, după numai 55 de minute de joc.

După acest succes, Halep a intrat în rândul membrilor de onoare al All England Lawn Tennis and Croquet Club, unul dintre cele mai exclusiviste cluburi din lume.

Simona ajunge luni, la ora 17.00, în România și va fi primită la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional Henri Coandă.