Iohannis: Nu văd oportună amânarea alegerilor parlamentare. E încercarea unor politicieni care știu că nu mai intră în Parlament să mai prindă câteva luni de diurnă

Publicat: 30 09. 2020, 19:26
Actualizat: 06 04. 2021, 15:45
Conform actelor normative în vigoare, alegerile parlamentare vor avea loc în 6 decembrie în țară și în 5 și 6 decembrie, în străinătate

Într-o conferință de presă care a avut loc în această seară la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a spus că nu vede oportună amânarea alegerilor parlamentare. Acesta a completat spunând că amânarea acestora este încercarea jalnică a unor politicieni care știu că nu mai intră în Parlament să mai prindă câteva luni de diurnă.

Klaus Iohannis: Amânarea alegerilor, încercarea jalnică a unor politicieni care știu că nu mai intră în Parlament

Întrebat ce părere are despre o eventuală amânare a alegerilor parlamentare care urmează să aibă loc în luna decembrie, Klaus Iohannis a spus că nu vede oportună amânarea acestora, punctând că aceste presiuni sunt traudse prin încercarea jalnică a unor politicieni care știu că nu mai intră în Parlament să mai prindă câteva luni de diurnă.

De asemenea, președintele a mai spus că este necesar ca alegerile să aibă loc: „ Pentru a stăvili pandemia, pentru a veni cu legi bune, e nevoie de un parlament cu puteri depline, nu ca acum, cu o majoritate toxică și cu parlamentari care de-abia așteaptă să mai ia diurnă încă trei luni de zile peste mandat”, a spus președintele.

„Nu văd oportună amânarea alegerilor parlamentare, e încercarea jalnică a unor politicieni care știu că nu mai intră în Parlament să mai prindă câteva luni de diurnă. Ultimul termen rezonabil e 6 decembrie, din punct de vedere al mandatului. Niciun parlamentar serios nu-și imaginează că poate sta până la sfântul așteaptă. Mandatul se termină. Riscăm să intrăm într-o perioada inadmisibilă. Mandatul se termină pe 20 decembrie. Nu mai pot hotărâ legi organice. Vă dați seama ce catastrofă pentru România, în plină iarnă, în plină pandemie, Parlamentul să fie plin de oameni care nu pot decide nimic. Pentru a stăvili pandemia, pentru a veni cu legi bune, e nevoie de un parlament cu puteri depline, nu ca acum, cu o majoritate toxică și cu parlamentari care de-abia așteaptă să mai ia diurnă încă trei luni de zile peste mandat”, a spus Klaus Iohannis.