La patru zile de la eliberarea din arest, procurorii au trimis instanței următoarele documente despre Dan Șova

Publicat: 26 01. 2016, 17:53
Actualizat: 07 07. 2016, 14:23

Șova este acuzat că ar fi primit 100 de mii euro pentru a-l determina pe directorul CET Govora, Mihai Bălan, să încheie contracte de asistență juridică cu un anume birou de avocatură. Procurorii susțin că aceste contracte erau inutile pentru CET Govora, care avea un departament juridic și care nici măcar nu desfășura activități care să necesite consultanță din partea unui birou de avocatură. 

CET Govora a platit, cabinetului de avocatură, 10 mii de euro pe lună timp de doi ani. În schimbul intervenției sale pe lângă directorul CET, Șova a cerut și a și primit de la biroul de avocatură, jumătate, adică  5 mii de euro pe lună, pe toată perioada derularii contractului se mai arată în rechizitoriu.

Banii erau încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați era plătită  de la CET Govora. Cea mai mare parte a acestor bani ar fi fost folosiți de Șova pentru cumpărarea unui imobil în București, mai susțin ancheatatorii.

Alături de Șova a fost trimis în judecată, în stare de libertate și fostul director al CET Govora, Mihai Bălan. Acesta va fi judecat sub acuzația de abuz în serviciu. Pentru recuperarea prejudiciului de peste 1.300.000 lei,  pentru care CET Govora s-a constituit parte cvilă, DNA a pus sechestru asigurator pe unele imobile, din București, ale  celor doi inculpați.