Lia Olguța Vasilescu S-A MĂRITAT de Dragobete cu Claudiu Manda

Publicat: 24 02. 2019, 20:05
Actualizat: 25 03. 2019, 19:11

Cununia civilă a fostului primar al Craiovei Lia Olguța Vasilescu cu vicepreședintele Senatului Claudiu Manda a fost oficiată de actualul primar din Bănie, Mihail Genoiu, în Sala Mare a Primăriei.

Olguța Vasilescu a fost îmbrăcată într-o ținută albă și a mărturisit înainte de a intra în Primărie că are emoții: „Am un pic (de emoții – n.red.). Am plecat ca din filmul „Singur acasă”, cu copiii după noi.” Claudiu Manda a purtat un costum bleumarin.

Cei doi s-au căsătorit și religios duminică, la Craiova, fostul ministru al Muncii postând mai multe fotografii pe Facebook.

„Cununia religioasă! Mulțumim tuturor celor care ne-au trimis astăzi mesaje și au fost alături de noi, dar și presei care a înțeles că e un eveniment privat și a respectat acest lucru! De Dragobete, vă urăm tuturor să iubiți mult!”, a scris Lia Olguța Vasilescu.

După cununie, a fost programată o petrecere într-un local din zona centrală a orașului Craiova, în care nu încap mai mult de 100 de invitați.

Atât Lia Olguța Vasilescu, cât și Claudiu Manda au câte un copil din căsniciile anterioare. În 2015, Claudiu Manda a divorțat de medicul stomatolog Andreea Manda. Lia Olguța Vasilescu a fost căsătorită cu Ovidiu Răzvan Wlassopol, fost jurnalist, în prezent membru al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară.

foto: Claudiu Manda / Facebook