Liviu Dragnea anunță că nimeni nu este obligat să vină la mitingul PSD de sâmbătă

Publicat: 06 06. 2018, 14:58
Actualizat: 28 03. 2019, 00:16

„Nu ne speriați si NU RENUNȚĂM. La miting vor veni ȘI MAI MULȚI și mai implicați și mai motivați. Deja am aflat că se încearcă să se infiltreze tot felul de indivizi care să fie luați de televiziunile clasice să spună că au fost platiți, forțați, amenințați, am inteles că sunt incitați să posteze că sunt forțați să vină la miting. NIMENI NU E FORȚAT. Dar toți cei care au văzut abuzuri au posibilitatea să vină la miting si să se exprime liberi”, a declarat miercuri, Liviu Dragnea. Întrebat cine incită, președintele PSD a spus doar: „Este un site creat acum. STATUL PARALEL„.

Președintele PNL Ludovic Orban a susținut miercuri, că angajați ai instituțiilor statului și beneficiari de ajutor social „sunt recrutați cu arcanul” pentru a fi aduși la mitingul PSD de sâmbătă. Mitingul PSD împotriva abuzurilor va avea loc sâmbătă, ora 20.00, în Piața Victoriei.