LOCALE 2012 în Bistrița: Sesizare a PDL privind trimiterea de SMS-uri prin care oamenii sunt îndemnați să voteze USL

Publicat: 10 06. 2012, 16:06
Actualizat: 06 07. 2013, 03:39
Reprezentanții PDL Bistrița-Năsăud au depus o sesizare la Poliție și la Biroul Electoral Municipal (BEM) Bistrița, arătând că mai multe persoane sunt îndemnate prin SMS-uri să voteze candidații USL, transmite corespondentul MEDAIAFAX.

Reprezentanții PDL Bistrița-Năsăud au depus o sesizare la Poliție și la Biroul Electoral Municipal (BEM) Bistrița, arătând că mai multe persoane sunt îndemnate prin SMS-uri să voteze candidații USL, transmite corespondentul MEDAIAFAX.

Avocatul Monica Săsărman, candidat al PDL la o funcție de consilier județean, a declarat corespondentului MEDIAFAX că mai mulți cetățeni din Bistrița au primit mesaje pe telefoanele mobile cu următorul mesaj: „PDL ne-a amăgit, PDL ne-a păcălit, PDL ne-a îndatorat. Azi scăpăm de PDL. Votează primar Ovidiu Crețu (USL) și președinte CJ Emil Radu Moldovan (USL)”.

„Am cerut Poliției să identifice persoanele care transmit aceste mesaje și să le sancționeze întrucât Legea electorală interzice continuarea campaniei electorale în preziua și ziua alegerilor. Cei de la Poliție ne-au cerut deja să le dăm numere de telefon ale persoanelor care au primit astfel de mesaje. Aștepăm să vedem rezultatul cercetărilor”, a declarat Monica Săsărman.

Potrivit sursei citate, în acest caz a fost sesizat și Biroul Electoral Municipal (BEM) Bistrița.

Ea a spus că, din informațiile pe care le deține, și la Năsăud se transmit SMS-uri similare, numai că acolo este trecut numele candidatului USL la Primăria Năsăud, Mircea Romocea.

În județul Bistrița-Năsăud, sunt așteptate la urne 262.592 de persoane, care își port exercita dreptul la vot în 312 secții de votare. În municipiul Bistrița există 56 de secții de votare.