Locul din România unde turiștii vor ajunge cu ambarcațiunile, plutind pe râul Mureș

Publicat: 04 11. 2018, 14:27

Într-un sat din comuna Ciugud, Drîmbar, se va amenaja și o zonă de agrement la malul Mureșului, aproape de locul în care se vor închiria ambarcațiunile, au scris, reprezentanții Primăriei, pe Facebook.

„Un proiect ambițios al Primăriei comunei Ciugud, care prinde contur tot mai mult, este amenajarea zonei de agrement de pe malul Mureșului din zona Drîmbar. Aceasta va cuprinde un debarcader, terenuri de fotbal, tenis, zone de promenadă, pescuit, patinoar, campare (pentru rulote și corturi) și de picnic. În premieră vă prezentăm câteva fotografii 3D, cu zona de agrement, care vor deveni realitate în cadrul unui proiect cu bani europeni derulat de comuna Ciugud prin FLAG Bazinul Mureșului, Secașelor și afluenții acestora”, se arată în postare.

I se spune cel mai bogat sat românesc. În realitate, Ciugud este o comună, în care oamenii au apă curentă, canalizare și gaze în fiecare gospodărie. Comuna Ciugud este situată la numai 10 kilometri de Alba Iulia, numără șase sate cu peste 2.500 de suflete, iar cei care au vizitat locurile spun că încă de la intrare te surprinde drumul bine făcut și semnele de circulație reflectorizante – un detaliu la care autoritățile acordă atenția cuvenită pentru siguranța oamenilor.

Un alt lucru care a făcut această comună să iasă în evidență este faptul că în satul Limba nu există nicio cârciumă, iar oamenii de aici nici nu vor să audă de așa ceva, pentru că „biblic vorbind, cârciumile sunt mijloace unde se săvârșesc foarte multe păcate”. Localnicii sunt de părere că birturile adună doar prietenii de pahar, iar ei sunt mai mult decât atât.

Investiția prin care râul Mureș va deveni navigabil va fi finanțată prin Fondul European pentru Piscicultură prin Programul Pescuit și Afaceri Marine, iar ideea a aparținut Grupului de Acțiune Locală pentru Pescuit din bazinul Mureșului și Secașelor, coordonat de comuna Ciugud, județul Alba.

Reprezentanții Primăriei Ciugud au declarat, corespondentului Mediafax, că ambarcațiunile vor putea fi închiriate din opt localități: Ciugud, Alba Iulia, Vințu, Sântimbru, Șibot, Blandiana și Geoagiu și Rapoltu Mare, unde se vor amenaja și lagune turistice cu pontoane de acostare – debarcare.

„Lucrările vor începe în primăvară, iar prin acest proiect se dorește valorificarea potențialului râului Mureș din punct de vedere al turismului de agrement. Cei care închiriază ambarcațiunile se pot opri la oricare dintre pontoane, pentru a vizita zonele respective”, potrivit reprezentanților Primăriei Ciugud.

Potrivit acestora, valoarea proiectului este 500.000 de euro, iar ambarcațiunile vor fi de mici dimensiuni.

Râul Mureș are o lungime de 789 de kilometri, izvorăște din Munții Hășmașu Mare și se varsă în Tisa, Ungaria, Alba Iulia fiind unul dintre orașele importante pe care le traversează.

Foto: Primăria comunei Ciugud/ Facebook