Lovitură pentru DNA, după decizia ÎCCJ în dosarul „Baza Cutezătorii”. Ce s-a întâmplat cu sechestrul pus pe averea unui fost secretar de stat

Publicat: 17 05. 2018, 18:59
Actualizat: 25 03. 2019, 22:46

„Admite contestatia formulata de inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin împotriva ordonantei nr. 458/P/2017 din data de 20 martie 2018 a Directiei Naționale Anticorupție – Sectia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție. Desființează, în parte, ordonanța contestată și dispune înlaturarea dispozițiilor privind luarea măasurii asiguratorii a sechestrului instituit asupra: -cotei părți de 1/2 din imobilul situat în …., în suprafața construită de 225,59 mp, împreună cu suprafața de 25,6 mp cota de teren aferent, activ cunoscut sub denumirea …., înscris în Cartea Funciara nr. …. a OCPI Gorj- BCPI Tg. Jiu; -cotei părți de 1/2 din imobilul situat în …., constând în apartament cu 4 camere și dependințe, în suprafața utilă de 78,48 mp, împreună cu suprafața de 13,25 mp, constând în suprafata balcon și 21 mp cota teren aferent locuinței, imobil înscris în Cartea Funciara nr. …. a OCPI Gorj- BCPI Tg. Jiu”, se arată în decizia instanței, care este definitivă.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au mai dispus și revocarea controlului judiciar dispus față de Mihnea Costoiu, însă această decizie poate fi contestată: „Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin (….). Cu drept de contestatie în 48 de ore de la comunicare”.

Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat la Ministerul Educației Naționale, a fost trimis în judecată în martie 2018 de către DNA, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

„În perioada martie – septembrie 2009, inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin, în calitatea menționată, cu încălcarea dispozițiilor legale privind bunurile proprietate publică, a încheiat cu Fundația „Dinu Pescariu” un act adițional la un contract de locațiune încheiat anterior cu Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.). Actul adițional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitații publice în condițiile legii, precum și în lipsa avizului direcțiilor de specialitate din cadrul ministerului. Mai mult, acest document a fost încheiat în condițiile în care Ministerul Educației Naționale intentase proces Fundației „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, proces care, în perioada respectivă, se afla în curs de judecată (terenurile și construcțiile aferente Bazei Cutezătorii fuseseră trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea de Guvern nr. 160/2005). Situația creată prin semnarea actului adițional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educației Naționale solicitase încetarea contractului de locațiune. Prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educației Naționale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662,8 euro reprezentând diferența dintre valoarea reală de piață a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) și suma efectiv plătită de Fundația „Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018)”, au precizat procurorii la acel moment.