LOVITURĂ PENTRU OMENIRE. Exportul vaccinului împotriva coronavirusului ar putea fi interzis. Șefii de stat îl transformă într-o problemă de „siguranță națională”

Publicat: 28 04. 2020, 07:21
Sursă foto: pixabay.com/Foto cu caracter ilustrativ

Un fost șef din cadrul Departamentului Sănătății din Marea Britanie se teme că guvernele lumii vor încerca să limiteze accesul la orice formă a vaccinului împotriva coronavirusului.

Profesorul David Salisbury a discutat luni cu jurnaliștii de la Sky News, semnalând o problemă gravă: unii lideri politici ar putea transforma vaccinul într-o chestiune de siguranță națională și ar „interzice exportul” peste hotare, scrie express.co.uk. „Cred că este o temere foarte întemeiată. Am și eu această teamă, că statele lumii vor spune că vor să-și protejeze populația, în primul rând și nu vor permite exportul, chiar dacă o companie dorește să exporte vaccinul împotriva Covid-19”, a spus profesorul.

Experții au avertizat cu privire la fenomenul de „naționalism al vaccinării”. „Ar putea veni din SUA sau Europa, dar și din India, China sau Cuba. Întreaga lume are nevoie de el și despre asta este colaborarea globală”, a spus Sir Jeremy Farrar, directorul Wellcome Trust, pentru Daily Telegraph.

El a adăugat că, în timpul gripei porcine din 2009, națiunile bogate au cumpărat vaccinul în cantități mari și astfel țările sărace nu au mai avut acces la tratament.

OMS a precizat că în prezent sunt dezvoltate 70 de tipuri de vaccin împotriva Covid-19. Cursa pentru dezvoltarea vaccinului se dă între trei echipe, una din China și două din SUA. Toate trei au început să testeze vaccinul pe oameni.

Presa britanică este cât se poate de acidă în acest sens și scrie că, „săptămâna trecută, guvernul britanic a refuzat să ofere garanții că englezii vor fi printre primii beneficiari ai oricărui vaccin, chiar dacă dezvoltarea acestuia este finanțată din banii contribuabililor”.