Lucrări urgente la o altă poarta de intrare în Timișoara, identică cu cea care a omorât un om

Publicat: 06 11. 2017, 18:43

Decizia de a fi efectuate lucrări urgente la poarta de intrare în Timișoara, de pe Calea Aradului, a fost luată, luni, în timpul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Timiș, convocată de prefectul Eva Andreaș.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență al județului Timiș, în cadrul ședinței s-a discutat despre măsurile de punere în siguranță a porții de intrare în Timișoara amplasată în Calea Aradului. Acest lucru s-a decis după ce poarta de intrare în oraș de pe Calea Lugojului, reabilitată în același mod ca cea de pe Calea Aradului, s-a prăbușit, în timpul furtunii puternice din data de 17 septembrie, strivind un tânăr de 24 de ani.

„Având în vedere existența unei stări potențial generatoare de situații de urgență la obiectivul

De asemenea, în timpul ședinței s-a hotărât că Primăria Timișoara, proprietarul porții de intrare de pe Calea Aradului, trebuie să pună în aplicare, de urgență, măsurile dispuse de Inspectoratul Regional în Construcții Vest prin „procesul-verbal de control privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor”, încheiat la obiectivul „Poartă de intrare în Municipiul Timișoara amplasată în Calea Aradului”.

Poarta de intrare în Timișoara, de pe Calea Lugojului, s-a prăbușit în timpul furtunii puternice din data de 17 septembrie și a omorât pe loc un tânăr de 24 de ani, aflat într-o mașină. Poarta a fost construită în urmă cu 37 de ani și modernizată în urmă cu doi ani, lucrare pentru care primăria a plătit unei firme locale peste 50.000 de euro.

Tânărul care a murit strivit de poarta de la intrarea în Timișoara se numea Vlad Baici și era student în ultimul an la Facultatea de Medicină dentară.

Inspectoratul de Stat în Construcții a solicitat o expertiză în cazul prăbușirii porții de intrare de pe Calea Lugojului, care a arătat că aceasta a căzut în timpul furtunii pentru că „nu s-au luat măsurile de siguranță necesare”.

„Nu există o cauză unică, nu există o singură cauză care să spunem că este cea care a determinat prăbușirea porții, este un cumul de cauze, un cumul de factori. Deci, sunt mai mulți factori au contribuit la slăbirea acestei construcții și a căzut. În primul rând, s-a plecat de la prima proiectare, care s-a făcut în anii ’80, care a fost mai slabă, nu a fost prevăzută pentru un vânt foarte puternic. Pe urmă, în anul 2014 (n.r. poarta a fost reabilitată de Primăria Timișoara în perioada 2014 – 2015), s-a majorat suprafața expusă, s-au înlocuit literele care erau cu altele și s-a mărit starea de obturare, poarta a devenit și mai vulnerabilă. Și al treilea motiv este că a venit un vânt care a depășit viteza cu care se calculează la vânt construcțiile aici în zona Timișoarei. Toate aceste trei cauze au dus la pierderea rezistenței porții”, declara, corespondentului MEDIAFAX, expertul tehnic Victor-Radu Marinov, care a realizat expertiza.

Ambele porți de intrare în Timișoara, de pe Calea Aradului și Calea Lugojului, au fost construite în urmă cu 37 de ani, iar în anul 2015 au fost reabilitate pe baza unor soluții tehnice identice.

FOTO: deBanat