Ludovic Orban, mesaj privitor la primarii și parlamentarii PSD racolați de PNL: Mă deranjează că se arată cu degetul numai în direcția PNL

Publicat: 21 08. 2020, 20:59
Actualizat: 06 04. 2021, 16:38
Premierul României, Ludovic Orban (FOTO: Remus Badea - Mediafax Foto)

Ludovic Orban a declarat că nu este de acord cu traseismul politic, subliniind că este deranjat că presa arată cu degetul numai în direcția liberalilor.

Orban spune că este o decizie BPN legată de cooptarea primarilor

Orban spune că nu este de acord cu trasismul politic, menționând că BPN-ul PNL a luat o decizie legată de cooptarea primarilor.

„Nu sunt de acord cu traseismul politic. Sunt membru al aceluiași partid politic în care m-am înscris din septembrie 1990.

Avem o decizie a BPN privitor la cooptarea de primari. Sunt decizii care au fost luate. Acum nu mai poți întoarce lucrurile. Dar, chiar mă deranjează când văd că se arată cu degetul numai în direcția PNL. Vă rog să urmăriți candidaturile tuturor formațiunilor politice și veți vedea că toate formațiunile politice au luat candidați de la alte partide politice, iar nu numai PSD, ci și alte formațiuni politice au luat membri ai PNL cu sutele, candidând pe listele lor.

Sunt împotriva traseismului politic și sunt convins că mass-media trebuie să prezinte traseismul politic, dar trebuie să prezinte traseismul politic în mod obiectiv privitor la toate formațiunile politice”, a spus Ludovic Orban.

Orban: „E pentru prima oară în 30 de ani când se depune o moţiune de cenzură în vacanţa parlamentară” 

Premierul Ludovic Orban a explicat joi seara de ce Guvernul a decis sesizarea Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură depusă de PSD. „Nu poţi să depui moţiune în vacanţa parlamentară”, a spus premierul, care a anunţat că sesizarea la CCR va fi depusă vineri.

„E pentru prima oară în 30 de ani când se depune o moţiune de cenzură în vacanţa parlamentară. Sigur că în vacanţa parlamentară se poate convoca o sesiune parlamentară, două, trei sesiuni extraordinare, dar e vacanţă parlamentară. În conformitate cu Constituţia, care face referire la sesiuni, e clar că un parlamentar poate să semneze o moţiune pe sesiune, or sesiunea extraordinară vine ca o prelungire a sesiunii ordinare. Nu înţeleg, mai mult, moţiunea a fost depusă într-o sesiune extraordinanră, după care Biroulurile Permanente Reunite au convocat numai pentru data de 20 sesiune extraordonară doar pentru citirea moţiunii, moment în care s-au prins ei că ceva e in neregulă şi în Birourile Permanente Reunite au prelungit sesiunea până pe 31 august (…) Din punctul meu de vedere nu e constituţională depunerea de moţiuni de cenzură în vacanţă parlamentară”, a declarat Ludovic Orban la Realitatea Plus.