Ludovic Orban s-a întâlnit cu operatorii aerieni – VIDEO

Publicat: 15 02. 2012, 11:54
Actualizat: 27 07. 2012, 20:48
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, s-a întâlnit, miercuri dimineața, cu operatorii aerieni de pe Aeroportul Băneasa, pentru a identifica soluții, astfel încât problemele privind întârzieri ale zborurilor și necomunicarea cu pasagerii, înregistrate luna trecută, să fie evitate.

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, s-a întâlnit, miercuri dimineața, cu operatorii aerieni de pe Aeroportul Băneasa, pentru a identifica soluții, astfel încât problemele privind întârzieri ale zborurilor și necomunicarea cu pasagerii, înregistrate luna trecută, să fie evitate.

În urmă cu o zi, ministrul Transporturilor le-a cerut reprezentanților companiilor aeriene să aplice prevederile europene privind informarea călătorilor, spunând că trebuie să-și desemneze un responsabil cu informarea pasagerilor. Astfel, arăta Orban, companiile aeriene trebuie să informeze pasagerii cu privire la drepturile pe care le au și trebuie să respecte reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene, ministrul adăugând că "au existat situații cauzate de întârzierea până la patru ore a curselor aeriene".

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a controlat 16 firme de transport aerian care au avut întârzieri sau anulări de zobruri în perioada 3-5 ianuarie, pe zece dintre acestea amendându-le, în
total, cu peste 288.000 de lei pentru încălcarea Regulamentului 261/2004 privind drepturile pasagerilor la asistență și compensare în caz de refuz la ambarcare, anulare sau întârziere prelungită a zborurilor.

Regulamentul CE 261/2004 prevede informarea în scris a fiecărui pasager cu privire la drepturile pe care le are în cazul în care zborul este întârziat cu mai mult de două ore sau anulat; deservirea pasagerilor, respectiv oferirea de mese și băuturi răcoritoare în cantitate direct proporțională cu timpul de așteptare, cazare hotelieră, transportul dintre aeroport și locul cazării, dreptul la două apeluri telefonice gratuite, mesaje prin telex, fax sau e-mail; posibilitatea de alege între rambursarea, în termen de șapte zile, a întregului cost al biletului la prețul de achiziție, împreună cu, dacă este cazul, un zbor de retur la locul de plecare inițial, cât mai repede posibil.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro