Luni începe înscrierea copiilor nou-veniți la grădiniță

Publicat: 21 05. 2018, 09:52
Actualizat: 02 10. 2018, 17:29

Orarul înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităților de învățământ și va fi afișat, la loc vizibil, în fiecare grădiniță. Totodată, programul va fi afișat pe site-ul instituției, dar și pe site-urile inspectoratelor școlare, precizează Ministerul Educației Naționale, într-un comunicat de presă.

În cazul în care într-o unitate de învățământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, atunci vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice, precizează MEN.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți, existența unui act care dovedește că este orfan de un singur părinte, un alt membru din familie este înmatriculat în grădinița respectivă sau existența unui certificat medical care dovedește că minorul are un grad de handicap. Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ preșcolar. Acestea nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.

Conducerea unităților de învățământ preșcolar trebuie să afișeze, la vedere, informații despre numărul copiilor care pot fi înregistrați, criteriile generale și specifice și numărul de copii înscriși zilnic, în perioada stabilită, din totalul disponibil. De asemenea, unitățile particulare de învățământ preșcolar au și obligația de a afișa statutul acestora, adică dacă sunt autorizate să funcționeze provizoriu sau sunt acreditate de Agenția pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar.

Reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an școlar și doresc să o frecventeze și în anul de învățământ 2018-2019 a început pe 7 mai.