Mădălin Voicu și Nicolae Păun, la Comisia juridică pentru a-și studia dosarul

Publicat: 12 02. 2016, 14:36

În vreme ce Mădălin Voicu a făcut declarații în care a susținut din nou că este nevinovat, deputatul Nicolae Păun a preferat să folosească ușa din spate a sălii de ședință pentru a evita să răspundă întrebărilor ziariștilor.

”Eu nu vreau să politizez acest caz, că alții îl politizează este problema lor. Eu vorbesc despre o problemă a mea, personală, despre care v-am spus și continui să cred că sunt agățat fără niciun fel de vină. Că putem face speculații, că putem face suspiciuni rezonabile sau că putem avea tot felul de bănuieli, unele subiective, dacă nu chiar tendențioase, asta este cu totul altă chestie”, a declarat deputatul social-democrat Mădălin Voicu.

Potrivit unor surse parlamentare, dosarele conțin interceptări ale unor înjurături și amenințări făcute la adresa procurorilor de către Nicolae Păun.

Referitor la acuzațiile de trafic de influență, Mădălin Voicu a precizat joi că interceptările din dosar vizează un telefon pe care i l-a dat fostului ministru al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, prin care l-a rugat să-l primească într-o audiență pe deputatul Nicolae Păun.

Ședința Comisiei juridice pe tema cazurilor Voicu și Păun va avea loc luni, de la ora 10.30.

Dosarul DNA privind acuzațiile de trafic de influență și deturnare de fonduri aduse deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun are 19 volume, însumând 4886 de pagini.

DNA a cerut miercuri încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun, pentru trafic de influență, fals în declarații, deturnare de fonduri, spălare de bani.