MADR confirmă autorizarea temporară a utilizării neonicotinoidelor la tratarea porumbului și sfeclei de zahăr. Se cunoaște deja și numele unui produs

Publicat: 20 01. 2020, 11:36

„Vom da o autorizare temporară în tratamentul semințelor la porumb. Să dea Dumnezeu să apară un alt tratament mai prietenos cu mediul, pentru semințele de porumb, care să nu mai necesite încadrarea pe Articolul 53 din Regulamentul 1107/2009. N-am dat la floare, n-am dat la rapiță, am dat la porumb. România are 16 milioane de tone de porumb. Să calculăm ce-ar însemna un impact negativ asupra a 800.000 ha care ar trebui reînsămânțate”, declara pentru Gândul.info oficialul MADR, semnatar al ordinului.

Potrivit anunțului de sâmbătă, vocile autorizate ale MADR au confirmat, de asemenea, că nu va fi acordată autorizație pentru utilizarea în situații de urgență a produselor de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide pentru tratarea semințelor de floarea soarelui, deoarece această cultură este una dintre principalele culturi melifere.

„Autorizațiile temporare reprezintă instrumente legale pe care statele membre le au la dispoziție pentru a asigura fermierilor accesul la produse pentru protecția plantelor în situații unde există risc fitosanitar asupra culturilor. Raportat la numărul de autorizații temporare acordate de statele membre UE, în perioada 2008-2018, autorizațiile temporare emise de România reprezintă aproximativ 1,3% din numărul totalul de autorizații temporare acordate în Uniunea Europeană”, conform sursei citate.

Perioadele pentru care instituția guvernamentală acordă autorizațiile temporare sunt: 20 ianuarie -1 mai 2020, în cazul tratării și utilizării semințelor de porumb, respectiv 20 ianuarie – 18 mai pentru utilizarea semințelor tratate de sfeclă de zahăr.

Un produs, două culturi protejate

Conform autorizației temporare nr. 10091 din 17.01.2020 emisă de MADR, produsul de protecția plantelor Cruiser 350 FS poate fi utilizat pentru tratamentul semințelor de porumb, pentru combaterea dăunătorilor de sol Tanymecus dilaticolis și Agriotis spp. aplicat în doză de 9L/tonă sămânță porumb. „Autorizația temporară este valabilă până la data de 01 mai, 2020″, precizează compania care îl pune pe piață.

Potrivit autorizației temporare nr. 10093 din 17.01.2020 emisă de aceeași instituție, semințele de sfeclă de zahăr tratate cu produsul de protecția plantelor Cruiser 350 FS pot fi utilizate pentru combaterea dăunătorilor de sol Tanymecus palliatus, Bothynoderes punctiventris, Chaectonema tibialis aplicat în doză de 20L/tonă sămânță sfeclă de zahăr și Agriotis spp. aplicat în doză de 10L/tonă sămânță sfeclă de zahăr. „Autorizația temporară este valabilă până la data de 18 mai, 2020″, au adăugat reprezentanții firmei.

Decizia ministerului de resort survine ca urmare a solicitărilor Asociației Producătorilor de Porumb din România, a Federației Naționale PRO AGRO și a Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România, subliniază MADR.

Instituția mai informează că această autorizare a fost determinată de faptul că, în prezent, în România nu există nicio altă alternativă viabilă pentru tratamentul semințelor de porumb care să împiedice pierderile de producție din cauza atacurilor dăunătorilor de sol „Tanymecus dilaticollis” și „Agriotes spp.”, care afectează suprafețe de peste două milioane hectare, cu tendințe de extindere, cu densități foarte mari pe metru pătrat și care nu pot fi combătuți prin tratamente în perioada de vegetație.

De asemenea, nici pentru sfecla de zahăr nu există alternative pentru tratarea semințelor împotriva dăunătorilor „Bothynoderes punctiventris”, „Chaectonema tibiali”, „Tanymecus dilaticollis” și „Agriotes spp.”.

„În acest context, neutilizarea semințelor tratate cu neonicotinoide va determina pierderi importante de producție de circa 35%-38%, existând riscul de abandonare a culturii de către fermieri. Sfecla de zahăr nu este o plantă atractivă pentru polenizatori deoarece nu produce inflorescență și nici polen în perioada de creștere până la atingerea maturității tehnologice necesare pentru producția de zahăr. În concluzie, unica soluție pentru controlul eficient al acestor dăunători este în prezent tratamentul semințelor cu insecticide pe bază de neonicotinoide. Tratamentele cu insecticide efectuate în perioada de vegetație pot duce mult mai ușor la unele incidente de mortalitate a familiilor de albine și poluare a mediului înconjurător”, se mai menționează în informarea MADR.

În plus, oficialii ministerului au mai adăucat că, ținând cont de potențialul ridicat de atac al dăunătorilor de sol și luând în considerare faptul că nu există soluții care să permită menținerea competitivității fermelor din România, până la identificarea unor alternative chimice, este imperios necesară utilizarea de sămânță tratată în zonele și pe suprafețele unde fără o astfel de soluție culturile de porumb și sfecla de zahăr ar putea fi compromise.

„Având în vedere că floarea soarelui este una dintre principalele culturi melifere și luând în considerare importanța sectorului apicol din România, precizăm că în acest an MADR nu va acorda autorizație pentru utilizarea în situații de urgență a produselor de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide pentru tratarea semințelor de floarea soarelui”, se mai precizează în comunicat.

Luni, 12 ianuarie 2020, vocile autorizate ale Comisiei Europene (CE) anunțau că au hotărât să nu reînnoiască aprobările pentru neonicotinoidul thiacloprid. Produs sub două forme comerciale de o renumit firmă din domeniu, insecticidul ar avea efecte negative asupra albinelor și bondarilor, dar și asupra sănătății oamenilor și ar polua apele de adâncime.

Cel de-al patrulea neonicotinoid interzis la nivel european nu numai că ar afecta insectele dăunătoare, dar și albinele și bondarii. Produsul le-ar slăbi sistemul imunitar și ar genera probleme de reproducție.

Anterior, blocul comunitar (UE28) restricționa printr-un moratoriu utilizarea a trei neonicotinoide în tratamentul culturilor agricole atractive pentru albine (clothianidin, imidacloprid și thiamethoxam), tocmai ca urmare a efectelor nedorite pe care produsele în cauză le-ar avea asupra acestor insecte polenizatoare.

Sursă foto: colaj/Pixabay