MAE: 40 români, cazați la hoteluri din apropierea aeroportului Ataturk

Publicat: 29 06. 2016, 10:06

”Pe tot parcursul nopții, echipele consulare constituite la nivelul Consulatului General al României la Istanbul s-au deplasat la spitalele din localitate pentru a verifica dacă printre victime se află și cetățeni români. Consulatul General al României la Istanbul continuă demersurile susținute pe lângă autoritățile turce pentru a verifica existența vreunui cetățean român decedat sau rănit și rămâne în legătură cu persoanele de cetățenie română cazate la Istanbul sau aflate în zona liberă a aeroportului. Cetățenii români aflați în atenția Consulatului nu sunt răniți, cu excepția unei persoane care a precizat că prezintă echimoze la nivelul membrelor inferioare, survenite în urma aglomerației provocate de panică. Viața persoanei nu este pusă în pericol, fiind evacuată și cazată la hotel la puțin timp după producerea exploziilor”, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit aceleiași surse, Consulatul General al României la Istanbul asigură în permanență asistența consulară unui număr de aproximativ 40 de cetățeni români, care au solicitat sprijin, fiindu-le facilitată cazarea la hotelurile din apropierea aeroportului și se depun eforturi pentru identificarea unor soluții cât mai rapide pentru repatrierea cetățenilor români ale căror zboruri au fost anulate.

Totodată, familiile din România a peste 20 de cetățeni români aflați în aeroport în momentul deflagrațiilor au fost contactate de Consulatul General al României la Istanbul.

Cetățenii români precum și rudele acestora au la dispoziție contactele telefonice ale Consulatului General la Istanbul +90 2123583541, +90 2123580516, +90 2123583537, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center 24/24, precum și telefonul mobil de urgență al oficiului consular român de la Istanbul + 90 5335420695. Pe parcursul nopții precedente, Call Center-ul MAE a preluat operativ un număr de 10 apeluri telefonice din partea cetățenilor aflați în aeroportul din Istanbul, asigurându-le asistența necesară.

Cel puțin 36 de persoane au murit și aproximativ 150 au fost rănite în atentatele comise marți seară în incinta Aeroportului internațional din Istanbul, au anunțat oficiali turci, citați de Reuters și CNN. Un atacator a deschis focul la terminalul de plecări cu o armă automată. Apoi toți trei s-au aruncat în aer la și în apropiere de terminalul de sosiri un etaj mai jos, potrivit unor oficiali și martori. Surse din cadrul Poliției turce au afirmat, sub protecția anonimatului, că rețeaua teroristă sunnită Stat Islamic a comis atentatul de la Aeroportul internațional din Istanbul.