MAE. Aproape 80 de români au fost repatriați din Regatul Arabiei Saudite

Publicat: 11 06. 2020, 21:33
Actualizat: 11 06. 2020, 21:46
Aproape 80 de români au fost repatriați din Regatul Arabiei Saudite (FOTO - Arhivă)

Aproape 80 de cetățeni români, aflați pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite au fost aduși în țară, miercuri, cu o aeronavă Tarom, pe ruta București-Riad-București, a transmis, joi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Astfel, potrivit MAE, în data de 10 iunie au revenit în țară 77 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite.

„Printre cetățenii români care au revenit în țară se regăsesc persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul statelor respective”, anunță, joi, MAE.

Repatrierea cetățenilor români din Regatul Arabiei Saudite a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Riad-București.

De asemenea, demersurile autorităților române au permis revenirea în statul de domiciliu/reședință pentru 13 cetățeni sârbi, nouă cetățeni bulgari, doi cetățeni francezi, doi cetățeni sirieni, un cetățean ungar, un cetățean iordanian, un cetățean croat, un cetățean palestinian, un cetățean saudit și un cetățean din Bosnia și Herțegovina.

MAE a mai adus în țară 365 de români, blocați de pandemia de coronavirus. În ce state se aflau aceștia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, sâmbătă, 6 iunie, prin intermediul unui comunicat, că a mai adus acasă 365 de români care erau blocați în alte state de pandemia de coronavirus.

Aceștia se aflu în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Hașemit al Iordaniei și din Regatul Țărilor de Jos.

Astfel, au revenit în țară 183 de români care se aflau pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 26 de români din Regatul Hașemit al Iordaniei și 156 de români din Regatul Țărilor de Jos.

Printre cetățenii români care au revenit în țară se regăsesc studenți, personal navigant, cazuri medicale și persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul statelor respective din diverse motive.

Repatrierea a fost asigurată cu trei curse aeriene speciale operate de compania Tarom, pe rutele București-Londra-București, București-Amman-București și București-Haga-București.

MAE a repatriat peste 190 de români din Germania și Austria, blocați de pandemia de coronavirus

Oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au anunțat, prin intermediul unui comunicat, că joi, 4 iunie, au fost aduși în țară 192 de cetățeni români, blocați în Germania și Austria din cauza pandemiei de coronavirus.

Repatrierea a fost asigurată cu două curse aeriene speciale operate de compania Tarom, pe rutele București-Munchen-Frankfurt-București și București-Viena-București.