MAE: Marinari români pe o navă arestată în Nigeria, repatriați joi

Publicat: 05 09. 2013, 18:53
Actualizat: 03 04. 2019, 01:55
MAE informează că marinarii români de pe nava ST Vanessa, arestată în rada portului Lagos din Nigeria, vor fi repatriați joi și recomandă celor care doresc să lucreze pe nave ale unor proprietari sau armatori străini să se informeze în prealabil asupra situației în care se află navele respective.

MAE informează că marinarii români de pe nava ST Vanessa, arestată în rada portului Lagos din Nigeria, vor fi repatriați joi și recomandă celor care doresc să lucreze pe nave ale unor proprietari sau armatori străini să se informeze în prealabil asupra situației în care se află navele respective.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că în urma eforturilor depuse de către minister atât prin intermediul misiunilor sale diplomatice (ambasadele României la Abuja, Paris și Bruxelles), cât și la nivelul centralei, marinarii români de pe nava ST Vanessa, arestată în rada portului Lagos din Nigeria, vor fi repatriați astăzi, 5 septembrie 2013, pe ruta Lagos-Addis Abeba-Istanbul. În contextul eforturilor de repatriere a grupului de marinari români, misiunile diplomatice ale României au intervenit pe lângă autoritățile din statele de acreditare și au menținut legătura cu toate părțile implicate în litigiu. Centrala MAE a coordonat demersurile ambasadelor și a convocat grupul de lucru la care au participat reprezentanții Asociației Agențiilor de Crewing din România, Autorității Navale Române, Ministerului Transporturilor, Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și ai Ministerului Finanțelor Publice”, se arată în comunicatul transmis joi de MAE.

De asemenea, au fost efectuate demersuri și la nivelul ministrului român de Externe, Titus Corlățean, care a transmis o scrisoare omologului său nigerian, Olugbenga A. Ashiru, pledând pentru identificarea unei soluții care să ducă la eliberarea marinarilor care nu au fost implicați în nici un fel în diferendul comercial dintre armator și autoritățile nigeriene, menționează sursa citată.

„Repatrierea în siguranță a cetățenilor români a fost o prioritate a demersurilor MAE, cum a fost cazul și în celelalte acțiuni desfășurate de MAE pe parcursul ultimului an, în sprijinul cetățenilor români aflați în situații dificile în străinătate. Salut finalizarea cu succes a acestei acțiuni complexe la care au contribuit mai multe misiuni diplomatice ale României”, a declarat Titus Corlățean, conform comunicatului.

Pentru a evita asemenea situații, MAE recomandă marinarilor români care doresc să lucreze pe nave ale unor proprietari și/sau armatori străini să se informeze în prealabil asupra situației în care se află navele și să se angajeze prin intermediul unor agenții de crewing cu reputație bună, acreditate de Autoritatea Navală Română.