MAE: Starea de sănătate a românilor răniți în accident este stabilă, doi vor fi externați azi

Publicat: 08 02. 2014, 15:30
Actualizat: 06 06. 2014, 17:50
Starea de sănătate a cetățenilor români răniți în accidentul rutier din Ungaria este stabilă, doi dintre ei urmând să fie externați sâmbătă, a comunicat MAE.

Starea de sănătate a cetățenilor români răniți în accidentul rutier din Ungaria este stabilă, doi dintre ei urmând să fie externați  sâmbătă, a comunicat MAE.

„Starea de sănătate a cetățenilor români răniți în accident este stabilă. Cetățeanul român și minorul român aflați pentru îngrijiri medicale la spitalul din Pecs vor fi externați în cursul zilei de astăzi”, se spune în comunicatul MAE remis agenției MEDIAFAX, cu precizarea că aceștia sunt „doi adulți și un minor, cei doi șoferi ai autocarului și, respectiv, fiul minor al unuia dintre aceștia”.

MAE amintește că, „prin Ambasada de la Budapesta și Consulatul General de la Szeged, a trimis imediat două echipe consulare în teren pentru a acorda asistență cetățenilor victime ale accidentului”, aceștia deplasându-se la spitalele din orașele Pecs și Mohacs și că a ținut permanent legătura cu autoritățile ungare.

Accidentul a avut loc pe autostrada M6 din Ungaria, vineri, în jurul orei 20.14, după ce autocarul, înmatriculat în județul Harghita și în care se aflau 26 de persoane, a căzut într-un canal adânc de zece metri de pe marginea drumului și s-a răsturnat pe o parte. Autocarul plecase vineri de la Băile Homorod și se îndrepta spre localitatea Pecs.

În urma accidentului, 22 de persoane au fost rănite, între care trei români.