Mai multe drumuri din România, între care și o autostradă, sunt acoperite de polei. Județele afectate

Publicat: 14 01. 2022, 08:20
Actualizat: 14 01. 2022, 09:13
Sursa foto: Shutterstock

Mai multe drumuri din România sunt acoperite de polei, iar polițiștii le recomandă șoferilor să conducă cu prudență.

Sunt artere rutiere, unde carosabilul este alunecos din cauza depunerii de polei și unde se acționează cu material antiderapant, respectiv în județele Arad (DN 7 și DN 79), Hunedoara (DN 7), Maramureș (DN 18), Satu Mare (DN 19 și pe raza localităților Satu Mare și Carei), Sălaj (DN 1C), Autostrada A1 Deva – Sibiu (km 369-412).

„Recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză foarte redusă și să evite manevrele periculoase! Folosiți frâna de motor pentru reducerea vitezei și nu bruscați comenzile autovehiculului”, transmite, vineri dimineața, Centrul Infotrafic.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești – Brașov, se circulă în condițiile unui carosabil parțial umed, cu vizibilitate bună, fără precipitații.