Maiorul SRI, șef în cadrul Biroului de Crimă Organizată, arestat pentru trafic de droguri

Publicat: 18 08. 2017, 20:00
Actualizat: 18 08. 2017, 20:38

UPDATE 19:50  Maiorul din cadrul SRI, Sabin Ciprian Mareș, suspectat de DIICOT de trafic de droguri, a fost arestat, vineri, în același dosar fiind emis mandat și pe numele lui Eduad Palincaș, măsurile fiind dispuse de un judecător de la Tribunalul Arad.

Ciprian Sabin Mareș și Eduard Palincaș au fost duși de procurorii DIICOT în fața magistraților cu propunere de arestarea preventivă pentru trafic de droguri de mare risc.

Potrivit referatului cu propunere de arestare, maiorul din cadrul SRI a vândut de două ori droguri unor procurori sub acoperire.

Ciprian Sabin Mareș, maior în cadrul Serviciului Român de Informații – Serviciul Județean de Informații Arad a fost reținut, vineri, de procurorii DIICOT, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată, el fiind suspectat că a vândut cannabis și cocaină.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 11-16 august, la date diferite și în baza aceleași rezoluții infracționale, suspectul M.C.S. a vândut în două rânduri, droguri de risc (100 grame cannabis), respectiv de mare risc (șase grame cocaină) fără drept, cu sumele de 2.050 lei, respectiv 600 euro (din care s-au remis 300 euro)”, potrivit unui comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

De asemenea, joi, între orele 19.45-20.50, maiorul din cadrul SRI a fost prins în flagrant de procurori, în timp ce vindea 100 grame cannabis, cu suma de 400 euro și 200 lei. De asemenea, el avea asupra lui și 250 grame de cannabis,pe care intenționa să îl vândă, Bărbatul a fost prins în imobilul său situat din municipiul Arad.

Potrivit anchetatorilor, în același caz a mai fost reținută o persoană, pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată

„Față de suspectul P.E. s-a reținut că, în data de 18 august, orele 01.00-02.00, în baza aceleași rezoluții infracționale, a vândut droguri de risc (300 grame cannabis), fară drept, cu suma de 6.000 lei, respectiv a detinut droguri de risc (100 grame de cannabis), fără drept și în scop de comercializare, în autoturismul său, fiind surprins în flagrant de către organele de urmărire penală”, arată sursa citată.

În cursul zilei de vineri, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Arad împreună cu ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție au făcut patru percheziții pe raza județului Arad, dintre care o percheziție la sediul unei instituții publice.

UPDATE Maiorul din cadrul Serviciul Român de Informații (SRI), reținut vineri de DIICOT pentru trafic de droguri, era adjunctul șefului Biroului de Crimă Organizată al Serviciul Județean de Informații Arad, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Conform sursei citate, procurorii au percheziționat biroul maiorului din SRI, în căutarea de probe.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 11-16 august, la date diferite și în baza aceleași rezoluții infracționale, suspectul M.C.S. a vândut în două rânduri, droguri de risc (100 grame cannabis), respectiv de mare risc (șase grame cocaină) fără drept, cu sumele de 2.050 lei, respectiv 600 euro (din care s-au remis 300 euro)”, potrivit unui comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

De asemenea, joi, între orele 19.45-20.50, maiorul din cadrul SRI a fost prins în flagrant de procurori, în timp ce vindea 100 grame cannabis, cu suma de 400 euro și 200 lei. De asemenea, el avea asupra lui și 250 grame de cannabis,pe care intenționa să îl vândă, Bărbatul a fost prins în imobilul său situat din municipiul Arad.

Potrivit anchetatorilor, în același caz a mai fost reținută o persoană, pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.