Mall evacuat în Râmnicu Vâlcea, după un apel la 112 privind o bombă

Publicat: 12 01. 2020, 20:28

Potrivit ISU Vâlcea, a fost primit un apel pe 112 cu privire la faptul că în noul Mall din Râmnicu Vâlcea este amplasata o bombă.

„Polițiști, jandarmi și forte S.R.I. s-au deplasat imediat la ambele mall-uri din municipiu, unde au fost luate măsuri conform procedurilor legale. De asemenea, polițiștii efectuează verificări pentru identificarea apelantului”, spun reprezentanții ISU Vâlcea.

Autoritățile au evacuat mall-ul și îi roagă pe cei care sunt în zonă să respecte indicațiile date de către forțele de ordine.

Pentru siguranță, au fost evacuate ambele mall-uri din oraș, martorii afirmând că sunt aproximativ 3.000 de persoane, clienți și angajați, evacuate din clădiri.

La ora transmiterii știrii, acțiunea este în desfășurare.