Mama lui Robert Glință s-a dezlănțuit la adresa lui Eduard Novak. Ce a spus despre acesta

Publicat: 01 07. 2022, 15:05
Robert Glință - ARHIVĂ / FOTO - Facebook

Mama inotătorului Robert Glință este dezamăgită de ministrul Sportului, Eduard Novak, pentru faptul că acesta l-a lăudat numai pe David Popovici după performanțele obținute la Campionatul Momdial de Natație de la Budapesta, în timp ce fiul său a fost complet ignorat de Eduard Novak la revenirea în București a delegației României.

Mama lui Robert Glință a reacționat pe Facebook la adresa lui Novak, despre care a spus că este ”un ministru obscur și total nepregătit și nu reprezintă România și poporul român”.

”La atât de multe materii au picat examenul oficialii MTS în episodul acestei primiri la aeroport încât pur și simplu mă dezic de ei! Nu mă reprezintă! Ei nu sunt România și poporul român!

Dumnealui, acest ministru obscur și total nepregătit (profesional, uman, diplomatic și mediatic), nu merită decât ocolit – cum ocolești chestia aia care stă în drum și te-ar putea accidenta sau murdări.

Nici energia, nici timpul și nici vorbele mele nu merită irosite pentru a-i comenta prestația neroadă etalată cu acest prilej”, a scris Irina Angelica, mama lui Glință, pe Facebook.

Robert Glință a făcut parte din lotul național al României la Campionatele Mondiale de natație de la Budapesta și a terminat pe locul 5 finala de la 50 de metri spate și pe locul 8 în proba de 100 de metri spate.

David Popovici: „Sunt onorat să reprezint țara asta frumoasă și să vă simt alături”

„Nu sunt obișnuit cu atâta lume și atâta atenție. Vreau să le mulțumesc celor care au crezut în mine și tuturor românilor care m-au urmărit. A fost superb și multă lume ar vrea să fie în situația mea. Sunt chiar onorat să reprezint țara asta frumoasă și să vă simt alături de mine”, a declarat David Popovici la revenirea în țară, fiind însoțit atât de antrenorul său Adrian Rădulescu, dar și de colegul de lot, Robert Glință.

David Popovici, în vârstă de 17 ani, legitimat la CS Dinamo, a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale din Budapesta, în proba de 200 de metri liber, respectiv în cea de 100 de metri liber.