Mama unui tânăr decedat la Colectiv a fost jefuită în spital: „Mi-a fost furat telefonul. Aparatul nu mai e la modă, dar pozele din el îl fac inestimabil”

Publicat: 24 12. 2015, 15:33

Luminița Georgescu, mama lui Alexandru Paul Georgescu, a scris pe Facebook că i s-a furat telefonul în care avea mai multe poze cu fiul ei.

Din păcate mai există asemenea oameni!

In noaptea de 20 spre 21 mi-a fost furat telefonul din salonul 10, etaj 9 – spitalul Baltazar Arsenie, unde o supravegheam pe Raluca care este în continuare internată în urma incendiului de la Colectiv. Stiu, eu sunt vinovată că am făcut imprudența să mă întind pe o targă, la 2 m de ușa salonului, să mă odihnesc 3-4 ore. Din păcate, „omul de bine”, a intrat in timpul nopții în salon și a sustras telefonul.

Aparatul în sine nu mai este la modă (Samsung Galaxy Note 2), dar ce poze și filmulețe conținea îl face inestimabil. Acolo aveam poze cu Alex’ și Duț pe care nu le-am descărcat.

Fac apel la voi să distribuiți acest mesaj și, totodată, fac apel la persoana care a făcut această faptă să nu distrugă aparatul și să găsească o modalitate de a-mi parveni telefonul.

Vă mulțumesc!„, a scris femeia pe Facebook.