Managerul de la Bagdasar Arseni, reținut de DNA pentru luare de mită

Publicat: 09 06. 2016, 18:04
Actualizat: 02 11. 2016, 06:54

This browser does not support the video element.

Managerul Spitalului „Bagdasar Arseni”, Bogdan Păltineanu, a ajuns joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție, fiind adus de procurori în baza unui mandat, după ce s-au făcut percheziții la biroul acestuia. Păltineanu a fost reținut pentru 24 de ore de procurori, joi după-amiază.

Bogdan Pălintineanu este acuzat de DNA de luare de mită, pentru fapte din perioada când era manager la Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”, conform unui comunicat DNA.

Procurorii DNA susțin că „în perioada 12 mai – 21 august 2015, inculpatul Păltineanu Bogdan, în calitate de manager al Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan”, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în ceea ce privește încheierea contractelor de achiziții, derularea contractelor, angajarea unității în operațiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a două societăți comerciale, în cinci tranșe, sumele de 73.450 euro și 18.600 lei”.

„Banii, primiți de inculpat atât într-un imobil ce-i aparținea cât și în autoturismul personal, reprezentau comisionul stabilit pentru derularea în bune condiții a contractelor respective (emitere comenzi, plată facturi)”, se mai spune în comunicat.

La data de 10 iunie 2016, inculpatul Păltineanu Bogdan urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Managerul Spitalului „Bagdasar Arseni”, Bogdan Păltineanu, a ajuns joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție, fiind adus de procurori în baza unui mandat, după ce s-au făcut percheziții la biroul acestuia.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că s-au făcut percheziții la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”, în biroul managerului Bogdan Păltineanu iar la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” în biroul Elenei Postolache – șef laborator și la în birourile utilizate de Serviciul Achiziții. Verificări sunt și la sediul Institutului Clinic Fundeni, în biroul managerului Carmen Orban și în biroul Emiliei Grigore. La sediul Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trerstioreanu” se ridică documente din biroul managerului Dan Nicolae Straja și din cel al șefului de Serviciu Anatomie – Patologică – Mădălina Gabriela Radu.

„În cursul zilei de 09 iunie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, din care patru reprezintă sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale”, anunță procurorii anticorupție într-un comunicat de presă.
Sursele citate precizează că prejudiciul este estimat la 2,6 milioane euro, faptele fiind comise în perioada 2008 – 2016.