Mâncare expirată de 6 ani, găsită la vânzare într-un magazin din județul Constanța

Publicat: 20 05. 2017, 18:12
Actualizat: 02 10. 2018, 17:49

Potrivit reprezentanților OPC, în urma controlului au fost descoperite peste 70 de kilograme de produse expirate, unele chiar și de șase ani, cum a fost cazul unor pui care fuseseră congelați în anul 2010 și aveau termen de valabilitate până în anul 2011.

„Înțeleg prevenția, înțeleg condiția materială și socială a oamenilor la care ajungem, dar nu înțeleg nesimțirea”, a declarat directorul CJPC Constanța, Horia Constantinescu.

Produsele expirate au fost retrase și urmează să fie distruse, iar reprezentanții magazinului au fost amendați cu 7.500 de lei pentru mâncarea expirată, plus o altă sancțiune de 1.000 de lei, pentru etichetarea produselor.