Manda, întrebat de spitalele regionale promise de PSD: Întrebarea e una răutăcioasă

Publicat: 10 05. 2019, 21:25

„Tot la spitale mă întrebați? Întrebarea este una răutăcioasă, nu am ce să comentez! Suntem într-un mandat de patru ani de zile, nu am promis că le facem pe toate într-o singură zi. Suntem pe drumul cel bun. Avem creștere economică, anul trecul, locul trei în Europa, s-a rezolvat problema creșterii salariilor așa cum am promis, cu creșterea pensiilor, cu ajutorul în agricultură și pot să vă mai dau zeci de exemple. La categoria spitale, se vor da și aici. Am primit 150 de milioane de euro toți banii și s-au cheltuit 135 de milioane de euro pe studii, pe cele trei spitale. De aici încolo sunt în continuare în căutare de soluții”, a răspuns întrebării invitatului Antena 3 Claudiu Manda.

El a mai spus că soluția pe care „o caută guvernul și pe care vrea să o propună” este parteneriatul public-privat pentru cele opt spitale, în primă fază trei dintre ele, respectiv Cluj, Iași și Craiova.

Potrivit programului de guvernare, PSD susținea construirea a opt spitale regionale, dotate cu echipamente de ultimă generație și a unui spital republican, în București, care urma să fie organizat ca centru de urgență-excelență și cercetare, pe toate specialitățile.