Manichiură, pedichiură și epilare definitivă: mita cerută de două inspectoare de la Protecția Consumatorilor Timiș

Publicat: 10 07. 2019, 12:18

Cele două angajate OPC au vrut să primească servicii de coafură, manichiură și pedichiură, epilare definitivă precum și un bilet dus – întors pe ruta Timișoara – București.

Inspectoarele au intrat într-un salon de înfrumusețare și au amenințat-o pe patronă că îi vor da o amendă usturătoare în cazul în care nu-i oferă serviciile cerute.

Proprietara salonului a depus o plângere împotriva celor două inspectoare care au fost audiate marți. Angajatele care au cerut mită se află sub control judiciar 60 de zile, timp în care au primit interdicția de a mai profesa, potrivit presssalert.ro.