Manifestații de protest în Franța față de reforma universităților

Publicat: 15 02. 2012, 11:24
Actualizat: 27 07. 2012, 12:59
Mii de studenți și liceeni au manifestat marți pe întreg teritoriul Franței față de legea privind autonomia universităților, acuzată că promovează dezangajarea statutului și un învățământ cu "două viteze", la o lună după începerea mișcării de protest, relatează AFP.


Mii de studenți și liceeni au manifestat marți pe întreg teritoriul Franței față de legea privind autonomia universităților, acuzată că promovează dezangajarea statutului și un învățământ cu "două viteze", la o lună după începerea mișcării de protest, relatează AFP. La Paris, între 3.000 (potrivit poliției) și 10.000 de tineri (potrivit organizatorilor), majoritatea liceeni, dar și profesori, au defilat între Piața Republicii și Cartierul Latin, cerând abrogarea legii și denunțând negocierile care se desfășoară în același timp la Ministerul Educației cu cinci organizații studențești.

La Lyon au fost între 850 și 2.000 de manifestanți, în timp ce la Marsilia circa 1.000, potrivit poliției. La Bordeaux s-au reunit între 1.500 și 2.000 de studenți, la Lille între 3.000 și 4.000, în timp ce la Rouen, în vestul țării între 1.000 și 2.000 de persoane. Mișcarea studențească a perturbat de patru săptămâni funcționarea a circa 40 de campusuri din totalul de 85, provocând incidente între studenții greviști și cei care nu erau în grevă, evacuări operate de forțele de ordine și închiderea administrativă a mai multor universități. De o săptămână, mișcarea de protest a atras de partea ei și liceenii. La Paris, circa 20 de licee au fost blocate prin baraje de elevii aflați în grevă, precum și mai multe universități, între care și Sorbona.

Pentru a încerca să dezamorseze criza, Guvernul, confruntat în ultimele săptămâni cu greve în transporturi și administrația publică, a anunțat creșterea bugetului pentru învățământul superior cu 50 la sută în cinci ani, pentru a ajunge de la zece miliarde la 15 miliarde de euro.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro