Mașina Elenei Udrea, vândută cu 5.000 de euro. Ce se întâmplă cu terenurile confiscate de ANAF

Publicat: 02 02. 2023, 22:12
Actualizat: 02 02. 2023, 22:41
Elena Udrea / Sursa: MEDIAFAX FOTO - Marian Ilie

ANAF a reușit să vândă una dintre mașinile confiscate de la Elena Udrea, un autoturism din 2012, care are 70.000 de kilometri la bord. Autoturismul a fost vândut cu suma de 5.000 de euro.

Una dintre mașinile Elenei Udrea, un Fiat 500, cu 70.000 de kilometri la bord, a fost vândută, în sfârșit, de ANAF.

Autoturismul a fost fabricat în 2012, iar prețul cu care s-a vândut este de 27.000 de lei, adică aproximativ 5.000 de euro.

În ceea ce privește terenurile fostului ministrul al Turismului, situate în apropierea lacului Străulești, acestea nu au fost vândute deoarece la licitație nu s-a prezentat niciun cumpărător.

Astfel, ANAF spune că preţul de aproximativ 800.000 de euro al grupului de şase terenuri ar urma să scadă, la următoarea încercare, cu 25%, potrivit antena3.ro.