ME: Orice negociere privind prețul de livrare al cărbunelui, acceptată doar cu girul MF și CC

Publicat: 19 07. 2013, 00:25
Actualizat: 28 03. 2019, 16:58
Ministerul Economiei susține, referitor la protestul minerilor din Valea Jiului, că orice negociere între cele două societăți privind prețul de livrare al cărbunelui va putea fi acceptată numai cu girul Ministerului de Finanțe și al Consiliului Concurenței, se arată într-un comunicat al instituției.

Ministerul Economiei susține, referitor la protestul minerilor din Valea Jiului, că orice negociere între cele două societăți privind prețul de livrare al cărbunelui va putea fi acceptată numai cu girul Ministerului de Finanțe și al Consiliului Concurenței, se arată într-un comunicat al instituției.

„Având în vedere restricțiile impuse de notificarea aprobată de Comisia Europeană pentru minele neviabile ce intră în program definitiv de închidere, orice negociere între cele două societăți privind prețul de livrare va putea fi acceptată numai cu girul Ministerului de Finanțe și al Consiliului Concurenței”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, remis, joi seară, agenției MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, acțiunile de blocare în subteran ale angajaților de la minele Petrila, Paroșeni și Uricani au fost declanșate de lipsa unui contract ferm de livrare a cărbunelui către Complexul Energetic Hunedoara, aflat in subordinea Departamentului pentru Energie. Lipsa contractului a fost cauzată de refuzul complexului de a plăti un preț pe gigacalorie, care să fie în conformitate cu Decizia Consiliului 787/2010/CE de acordare a ajutorului de stat pentru închiderea minelor neviabile.

„Pentru a putea detensiona situația, în cursul zilei de 17.07.2013, s-a propus de către CE Hunedoara preluarea în custodie a cărbunelui, până la negocierea prețului, în scopul de a putea continua activitatea de producție la cele trei mine. Această soluție nu este agreată de protestatari. Singura soluție acceptabilă de către aceștia este semnarea unui contract ferm cu prețul aprobat conform celor prezentate anterior, ce să asigure o funcționare nomală a minelor în paralel cu executarea programului de închidere, așa cum a fost aprobat. Precizăm, de asemenea, că întreaga cantitate de energie electrică necesară funcționării minelor din componența SNIMVJ Petroșani este achiziționată prin contract, de la CE Hunedoara la prețul stabilit de acesta”, se arată în comunicatul citat.

Aceeași sursă precizează că, în prezent, conducerea societății, împreună cu cele ale unităților miniere, negociază în subteran cu minerii, ieșirea la suprafață a celor blocați din schimburile 1 și 2 și reluarea activității la schimburile 3 și 4.

„Reprezentanții Ministerului Economiei au ținut, în această perioadă, în permanență legătura atât cu conducerea Societății Naționale pentru Închiderea Minelor Valea Jiului Petroșani, cât și cu reprezentanții minerilor, pentru a încerca rezolvarea situației create pe cale amiabilă.

Negocierile dintre directorul Societății Naționale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) și minerii protestatari din Valea Jiului au eșuat, după ce ortacii nu au acceptat soluția propusă de Petre Drăgoescu, în timp ce numărul celor care nu au mai ieșit din subteran, de la 3 mine, a ajuns la circa 550.

Liderul sindicatului „Huila”, Domokos Laszlo, a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX că directorul Societății Naționale Închideri Mine Valea Jiului, Petre Drăgoescu, a discutat cu minerii de la Paroșeni, blocați în subteran, prezentându-le soluția de luare în custodie a cărbunelui, însă ortacii au refuzat-o.

Potrivit sursei citate, minerii au cerut semnarea unui contract ferm în privința cantității și a prețului cărbunelui care urmează să fie livrat.

Totodată, minerii au cerut în continuare ca premierul Victor Ponta și ministrul Economiei, VarujanVosganian, să vină în Valea Jiului, la discuții, pentru a se asigura că aceștia cunosc problemele pe care le au ortacii.

Între timp, minerii din schimbul doi de la Mina Paroșeni s-au solidarizat cu colegii lor din primul schimb și nu au mai ieșit la suprafață. Totodată, protestului s-au alăturat și mineri de la minele Petrila și Uricani, numărul total al ortacilor blocați ajungând la circa 550, din care peste 300 la Paroșeni. De asemenea, minerii din schimbul trei de la Mina Paroșeni au anunțat că intenționează și ei să se blocheze în subteran.

Pe de altă parte, personalul de la suprafață – angajații din birouri și de la ateliere – au rămas la locurile de muncă după terminarea programului, în semn de solidaritate cu minerii blocați în subteran.

Potrivit lui Domokos Laszlo, ortacii vor primi, la ora 21.00, hrană rece.

Aproximativ 200 de mineri din schimbul unu de la Mina Paroșeni, sucursală a Societății Naționale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), au refuzat, joi, după terminarea programului de lucru, să iasă din subteran, nemulțumiți că reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu le preiau cărbunele.

Directorul Petre Drăgoescu a participat, joi dimineață, la o discuție la Termocentrala Mintia, cu directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Daniel Andronache, pentru a găsi soluții și a stabili împreună modul prin care cărbunele din Valea Jiului să fie preluat.

În urma discuției, directorul CEH, Daniel Andronache, declara corespondentului MEDIAFAX că a oferit o soluție minerilor, despre care crede că va detensiona situația.

„Pentru a debloca toată situația, luăm toată marfa (huila – n.r.) în custodie, până își stabilește prețul (SNIMVJ – n.r). Din punctul meu de vedere, li se ia toată cantitatea. Vom face proces-verbal de predare-primire și demarăm livrările. Conducerea CEH vrea să încheie cu SNIMVJ un contract-cadru. Acesta nu va cuprinde nici cantitatea de cărbune pe care o vom prelua de la minele neviabile (Petrila, Paroșeni și Uricani – n.r.) și nici prețul gigacaloriei”, spunea Daniel Andronache.

Potrivit sursei citate, cantitatea de cărbune și prețul vor fi stabilite prin acte adiționale în funcție de necesitățile CEH.

Minerii au cerut ca ministrul Economiei, Varujan Vosganian, și premierul Victor Ponta să vină în Valea Jiului să discute cu ei, pentru a se asigura că aceștia sunt corect informați despre problemele lor.

În ceea ce privește soluția care le-a fost prezentată, ei spuneau că aceasta „nu este agreată, fiindcă preluarea cărbunelui în custodie nu înseamnă livrare și vânzare, ci doar o amorțire a situației”.

Liderul sindicatului „Huila”, Domokos Laszlo, declara că cei 202 ortaci de la Mina Paroșeni, care au lucrat în schimbul unu, nu au mai ieșit din subteran după terminarea programului nemulțumiți că, de la începutul acestei săptămâni, Complexul Energetic Hunedoara – singura piață de desfacere pentru cărbunele din Valea Jiului – nu le-a mai preluat huila.

Consiliul de Administrație al CEH s-a întrunit, miercuri, la București pentru a discuta problema livrării cărbunelui de la SNIMVJ și a decis că directorul general al CEH, Daniel Andronache, trebuie să stabilească dacă are nevoie de acest cărbune și prețul cu care îl cumpără, astfel încât situația economică a complexului să nu fie afectată.

Societatea Națională Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) are în componență trei unități miniere – Petrila, Paroșeni și Uricani, huila extrasă de la aceste mine având un singur cumpărător – Complexul Energetic Hunedoara.

Reprezentanții CEH afirmă că nu pot prelua cărbune din Valea Jiului fiindcă depozitele de la termocentralele Mintia și Paroșeni sunt pline, iar energia electrică produsă de complex nu se vinde în această perioadă a anului, fiind scumpă.

La sfârșitul anului 2012, Termocentrala Mintia, parte a CEH, a făcut un import de 455.000 de tone de cărbune despre care un audit, solicitat de directorul complexului, Daniel Andronache, relevă că nu era oportun.