Medic din Slobozia, reținut pentru 131 de infracțiuni de luare de mită

Publicat: 21 06. 2018, 19:08
Actualizat: 26 03. 2019, 01:35
Gafă a mascaților la Botoșani. Au greșit adresa și au trezit din somn o familie nevinovată: „Copilul e speriat și plânge și acum”

Ofițerii DGA Ialomița au pus în executare joi două mandate de percheziție domiciliară, emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Ialomița, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, luare de mită și fals intelectual, comise de un medic specialist de medicină internă în cadrul unui spital din Slobozia și de un asistent medical în cadrul aceleiași unități.

În fapt, s-a reținut că în perioada martie – mai 2018, cei doi au primit sume de bani și alte foloase de la mai multe persoane, suspecte în cauză, pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu.

Potrivit presei locale, se pare că vizat de procurori este medicul specialist în Boli Interne, Doru Didiță. De asemenea, în aceeași anchetă ar fi implicată și una dintre asistentele cu care acesta lucra. Surse judiciare susțin faptul că cele două cadre medicale ar fi primit mită de la mai mulți pacienți pentru a elibera documente medicale necesare întocmirii dosarelor de pensionare sau obținerii de concedii medicale. În prezent, se pare că atât medicul Doru Didiță, cât și asistenta acestuia, se află la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Față de medicul specialist, procurorul de caz a dispus pe bază de ordonanță măsura reținerii pentru 24 de ore, în sarcina acestuia reținându-se comiterea unui număr de 131 infracțiuni de luare de mită în formă continuată și fals intelectual. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul de specialitate al D.G.A. – Structura Centrală.

Perchezițiile domiciliare au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița.