Medicamentele fabricate în România, doar 8% din valoarea pieței. Ponderea este de cinci ori mai mică decât acum opt ani

Publicat: 28 01. 2020, 12:52
Medicamente care trebuie evitate

Pro­ducția locală de me­di­camente este la cel mai redus nivel din Europa Cen­trală și de Est, potrivit estimărilor. 

Datele se referă ex­clu­siv la medicamen­tele eli­berate cu prescripție și cele fără rețetă, fără a lua în calcul și vitaminele sau suplimentele alimentare, precizează Ziarul Financiar.

La polul opus, în Belarus, fabricile locale au mai bine de jumătate din vânzările totale din piață (55%). Restul sunt importuri.

„Tradiția pieței farmaceutice din România este de peste 50 de ani. Nu gă­sești așa ceva în Cehia, Ungaria, Polonia. Guvernele (din țări precum Polonia, Ucraina, Belarus – n.red.) ajută producătorii locali de medicamente”, a spus Dragoș Damian în cadrul emisiunii de business ZF Live.

El a precizat că în ultimii 12 ani a observat un declin al producției locale în topul vânzărilor, de la 40% în 2006 la 8% în 2018, citând datele companiei de cercetare de piață IqVia.

Terapia, Zentiva, An­ti­­­bio­tice, Sandoz și Bio­farm au fost în 2018 cei mai mari cinci produ­că­tori de medicamente cu fabrici pe piața locală, iar cifra lor de afaceri a ajuns la 2 miliarde de lei.

România mai are pu­ți­ne fabrici care produc lo­cal medicamente, în piață activând circa 120 de firme care au ca do­me­niu de activitate fabri­ca­rea produselor farma­ceu­tice. Aceste companii generează afaceri totale de peste 2,5 mi­liar­de de lei, potrivit datelor Registrului Comerțului.

În domeniul producției de medicamente au apărut de-a lungul timpului mai multe reglementări care, pe termen lung, au dus la încetinirea investițiilor în fabricile deja existente, producătorii plângându-se de taxa clawback, care pune presiune pe bugetul fabricilor.