Medicii intră mâine în grevă. Reacția lui Nicolăescu: „Cred că vor fi la serviciu”

Publicat: 24 11. 2013, 19:00
Actualizat: 24 11. 2013, 19:00

Medicii vor intra luni, 25 noiembrie, în grevă. În intervalul 8.00 și 10.00 vor fi asigurate o treime din serviciile medicale, în general urgențele.

Anunțul a fost făcut de prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi, care a completat, la ieșirea de la întâlnirea care a avut loc în acest weekend la Ministerul Sănătății, că persoanalul medico-sanitar care nu se va ocupa de urgențe se va aduna în semn de protest într-un loc din spital, iar după ora 10.00, toată lumea își va relua activitatea.

„Așteptarea noastră este ca în perioada 26 – 27 (noiembrie, n.r.) să găsim soluții și scrise. Colegii noștri sunt pregătiți să-și ducă la îndeplinire calendarul pe care l-am stabilit”, a mai spus Sepi.

Ce măsuri se vor lua împortiva medicilor care protestează

Ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu a declarat în schimb că el crede că „medicii vor fi la serviciu”. „Pentru că, din punctul meu de vedere, medicii sunt în slujba pacienților, e jurământul pe care l-au făcut, să apere viața oamenilor. Deci eu cred că medicii vor fi la serviciu, probabil că vor fi și cazuri izolate în care unii dintre ei vor participa probabil la această grevă, dar cred că medicii sunt în afara acestui protest pentru că sindicatele reprezentantive ale medicilor n-au deschis niciun conflict de muncă cu Ministerul Sănătății”, a spus Nicolăescu.

Întrebat dacă vor fi sancționați medicii care vor participa la grevă, Nicolăescu a spus că managerii de spital care vor constata că au probleme va trebui să ia măsuri, „pentru că, până la urmă într-o țară democratică, prima condiție este respectarea legii”.

Pe de altă parte, sâmbătă, ministrul a discutat cu reprezentanții sindicatelor despre negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector.

„S-a stabilit ca luni după-amiază să aibă loc prima întâlnire cu toate confederațiile sindicale și patronale pentru declanșarea efectivă a negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de sector. Se întâmplă acest lucru după aproape cinci ani, perioadă în care n-a mai existat contract colectiv de muncă la nivel de sector (…). Cred că semnarea contractului colectiv de muncă la nivel de sector este un deziderat, atât pentru administrație, cât și pentru sindicate. Un contract colectiv de muncă la nivel de sector înseamnă, din punctul nostru de vedere, îndeplinirea tuturor prevederilor legale ca niciun alt conflict de muncă să se mai deruleze în sectorul sanitar, pe perioada cât acel contract va avea valabilitate”, a declarat Eugen Nicolăescu.

El a mai anunțat că, în cadrul întâlnirii, s-a mai stabilit și „luarea inițiativei Ministerului Sănătății de a promova în Guvern un memorandum pentru deblocarea unor posturi în sistemul sanitar”, precizând că este vorba despre deblocarea a aproximativ 1.200 de posturi pentru personal medical. Memorandumul ar putea fi înaintat în ședința de Guvern de miercuri, după ce obține avizul miniștrilor de Finanțe și pentru Buget.

Angajații din sistemul sanitar vor intra din 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat

Totodată, Marius Sepi a mai declarat, pentru Mediafax, că ministrul și-a asumat un amendament la articolul 9 din Ordonața de Urgență a Guvernului nr. 103/2013, care să permită plata pentru munca depusă sâmbăta și duminica în sistemul sanitar.

Potrivit prevederii în vigoare, „în anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normala a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunător”.

Angajații din sistemul sanitar vor intra din 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat, anunța, în 14 noiembrie, vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi, precizând că aceștia vor cere și demisia ministrului Sănătății, pentru că nu s-a rezolvat niciuna dintre solicitările transmise.

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanții Coaliției Profesioniștilor din Sănătate, că în acest moment greva generală anunțată pentru 28 noiembrie este ilegală, iar prima măsură ar fi sesizarea instanței, care să constate acest lucru.

Tot miercuri, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR) Vasile Astărăstoae a declarat că instanța va decide dacă greva este legală sau ilegală, iar angajații din sistemul sanitar vor respecta decizia, dar s-ar putea ajunge ca oamenii să-și ia liber toți odată. „Dacă întrebi orice guvernant din orice țară, orice grevă din punctul lor de vedere este ilegală. Este o opinie. Din punctul nostru de vedere, greva este expresia nemulțumirii unor oameni care ne-au votat pe noi să-i reprezentăm. Instanța va decide dacă greva este legală sau ilegală. Dacă instanța va spune că este ilegală, atunci sindicatele vor opri acest demers, dar asta nu înseamnă că sistemul va funcționa, s-ar putea ajunge ca oameni din sistem să-și ia liber toți odată, iar medicii să facă numai garda la care sunt obligați prin lege”, a spus Astărăstoae.

Consiliul Național al Federației Sanitas a decis declanșarea grevei de avertisment în 25 noiembrie, între orele 8.00 și 10.00, și a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.

Potrivit lui Marius Sepi, protestele sunt susținute și de către organizațiile profesionale ale medicilor.

El a precizat că angajații din sistemul sanitar sunt deschiși la orice negociere care ar duce la rezolvarea problemelor ridicate de aceștia.

Angajații din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislație care să garanteze independența profesională a celor care lucrează în sistemul public și privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnității și renunțarea la denigrarea profesioniștilor de către autorități, organizarea unităților medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte și de calitate pentru pacienți, precum și consultarea reală a Coaliției Profesioniștilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcționarea sistemului de sănătate.

În 2 noiembrie, peste 4.000 de angajați din sistemul sanitar au protestat în Capitală.