Mesajul transmis de Băsescu lui Hollande după atacul asupra ambasadei din Tripoli

Publicat: 24 04. 2013, 09:10
Actualizat: 16 03. 2017, 04:15

Președintele Traian Băsescu a transmis omologului francez, François Hollande, un mesaj de condoleanțe după atacul terorist care a avut loc asupra Ambasadei Franței din Tripoli, în care condamnă „aceste acte de violență” și afirmă angajamentul României în lupta împotriva terorismului.

Președinția informează, într-un comunicat remis, marți seară, agenției MEDIAFAX, că președintele Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanțe președintelui Republicii Franceze, François Hollande.

„Domnule Președinte, am primit, cu indignare, vestea atacului terorist care a avut loc asupra Ambasadei Republicii Franceze din Tripoli. În calitate de șef al statului român condamn aceste acte de violență îndreptate nu doar împotriva unor oameni nevinovați, ci, mai ales, împotriva libertății și a democrației, valori pe care Franța le reprezintă și le promovează în întreaga lume. Totodată, doresc să îmi exprim convingerea că Franța și România, dezvoltând relațiile de parteneriat strategic aprofundat, vor continua să apere valorile democrației și ale libertății într-o lume marcată de violență. Vă rog să primiți, stimate domnule Președinte, asigurarea angajamentului României de a rămâne un prieten al Franței și de a acționa ca un partener statornic în lupta împotriva terorismului. Cu solidaritate, Traian Băsescu, Președintele României”, se arată în mesajul președintelui Băsescu.

Un atentat cu mașină-capcană a vizat marți ambasada Franței din Tripoli, iar doi agenți de securitate francezi au fost răniți, unul fiind în stare gravă.

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a condamnat, marți, atentatul care a vizat ambasada Franței din Tripoli, catalogându-l drept „un act laș și odios” și dând asigurări că Guvernul libian a promis capturarea și pedepsirea celor responsabili.