Microbuz cu zece pasageri bulgari la bord, implicat în accident pe Autostrada A1, în Timiș

Publicat: 28 04. 2019, 13:35

Potrivit ISU Timiș, accidentul rutier s-a produs pe Autostrada A1, la kilometrul 111.

„În accident au fost implicate o autoutilitară în care se afla doar șoferul care nu necesită îngrijiri medicale, și un microbuz cu 10 persoane (cetățeni bulgari). O persoană este încarcerată, patru necesită îngrijiri medicale și cinci au contuzii minore”, a transmis ISU Timiș,

Două autospeciale cu modul de descarcerare și mai multe ambulanțe SMURD sunt la fața locului pentru a acorda primul ajutor răniților.

Polițiștii fac verificări pentru a stabili modul în care s-a produs evenimentul rutier.